Eu țin cu matematica! Românilor nu le papă câinii din traistă

1352
2
Eu țin cu matematica! Românilor nu le papă câinii din traistă - edit1471340013-1488792285.jpg

Articole de la același autor

Colega Simona Anghel, de la Departamentul Educație, publică, în ediția de astăzi, un interviu cu onorabilul părinte Marius Moșteanu, pe o temă extrem de incitantă: calea pe care o urmează învățământul românesc, la 27 de ani de la căderea comunismului. 


Preotul-profesor susține un punct de vedere interesant, acela că actualul sistem de educație ticăloșește copilul, împingându-l, sub o formă sau alta, spre minciună. Marius Moșteanu își argumentează destul de solid opinia, propunând și un exemplu concret, de fapt o comparație cu sistemul educațional finlandez. 
Pe scurt, părintele Moșteanu acordă o notă maximă educatorilor din Nord, care îi încurajează pe copii să facă, în principiu, doar ceea ce le place, lucruri practice, pentru care au aptitudini. 




Personal, până la un punct, îi dau dreptate, însă, trecând următoarea barieră imaginară, opiniile nu mai coincid. Ca produs al mult hulitului sistem de învățământ comunist, acord la rândul meu o notă maximă acelei profesoare dintr-o școală a României care îi "terorizează" pe copii cu 50 de probleme de matematică. Acord o notă maximă și profesorilor de fizică, de chimie, de naturale, de istorie și de geografie care insistă că disciplinele lor sunt importante. Cele mai importante! Foarte bine că insistă. Și foarte bine că îi bat la cap pe copii. Le vor mulțumi peste ani, pentru că nu i-au lăsat de izbeliște… 


S-a creat un curent pe care, personal, îl consider chiar periculos pentru viitorul națiunii. Acela că elevii au de însușit, în actuala formă, foarte multe informații teoretice, pe care, ulterior, nu le vor putea pune în aplicare niciodată. Elevilor, studenților, chiar și părinților contestatari le spun următorul lucru: acele informații teoretice despre care vorbiți vă vor ajuta cu siguranță în viitor! Sub o formă sau alta, conștientizând ori nu, vă vor fi extrem de utile. Vă pot salva chiar viața. Acele informații vă ajută să vă dezvoltați gândirea, iar celui care rezolvă 50 de probleme de matematică în școală îi va fi mult mai ușor, peste ani, la serviciu, indiferent de domeniu, să identifice soluții la problemele cu care se confruntă. Matematica, fizica, geologia, chimia, toate te fac mai bun, te dezvoltă, îți dinamizează logica, gândirea. 


Să nu uităm un lucru. Cei mai mulți dintre dumneavoastră ați călătorit în străinătate sau ați avut de-a face cu elevi, studenți sau adulți străini. Câți dintre interlocutorii respectivi au cultura generală a românului? Câți știu care este capitala Kenyei (dacă or putea-o localiza pe hartă), cum sună legea lui Arhimede, câte elemente sunt în Tabelul lui Mendeleev sau ce a gândit Darwin când a conceput celebra sa teorie evoluționistă. Sigur, replica pe care am primit-o de fiecare dată a fost următoarea: Da, dar străinul știe să bată cuie, le bate bine, e perfecționist în a bate cuie o viață întreagă, iar acest lucru generează bunăstare. Lui și societății. Oare ce s-ar întâmpla însă dacă l-am scoate pe finlandez dintre cuiele lui? Cred că i-ar mânca dulăii din traistă :)) ! 


În concluzie, așa cum spunea și părintele Moșteanu, să încercăm să luăm tot ce este mai bun din sistemele de educație. Să nu privim însă cu invidie către alții, pentru că nu sunt cu nimic mai buni decât noi! Marea lor șansă a fost că s-au născut într-un sistem social funcțional…


Comentează știrea

unul
9 martie 2017
multe si marunte

Ceea ce precizati in articol este corect. La stiintele exacte lucrurile sunt clare. La limbi straine exista niste materiale didactice (cele contra cost, desigur) dupa care poti invata si singur. Insa, spre deosebire de invatamantul epocii trecute (ati mai prins sambata la scoala? sau cele 4 ore obligatorii de lucru manual in gimnaziu? ), in prezent continutul manualelor la unele discipline este foarte-foarte stufos, iar timpul alocat este scurt. Iar alte discipline sunt complet inutile, inclusiv ceea ce se face la orele respective. Unde este continut stufos, in detrimentul sau greu de delimitat de datele esentiale: istorie, geografie ... Ce consider inutil la gimnaziu: educatie civica, educatie tehnologica .. La educatie civica - ar fi suficient sa se abordeze maxim 3 teme pe semestru, eventual avand invitati in cadrul orelor de dirigentie, iar la educatie tehnologica se invata ... quilling ... La ce foloseste? Mai de folos ar fi sa invete sa coase un nasture, un petec sau sa bata un cui. Sau sa prepare niste feluri simple de mancare ...

Part in cur si Mihalache
16 aprilie 2017
Satisfactii orale la Dobrogea Noua

Ba, Mihalache, te stiam prost de mult, dar cu cat incaruntesti parca esti si mai prostovan. In cate tari ai trait ma, saracie? Daca ai plecat in 5 excursii prin Europa si hopa colo, la turci, nu inseamna ca stii cum este treaba la altii! Eu am vazut lumea in lung si in lat, traiesc pe alte continentente la care tu nici nu visezi de cand nu erai asa de puriu, si nu pot pretinde sa formulez opinii ca tine. Cu cati straini ai vorbit ma? In ce limba?😂😂🙈Ba, toata lumea occidentala va ia de prosti si de inapoiati. Pe buna dreptate! Pe cine ma-ta intereseaza care este orasul satelit al mirobolantei metropole Ougadougou??? Pentru asta exista Internet si tehnologie in general! Sa nu ii invidiati pe altii? Ba da, tantalaule, pentru ca ei invata practic ce este viata, isi gestionezza traiul singuri de la 16 ani, pe cand voi va tineti copiii fatalai si pitiponci pana la adanci batraneti! Si analfabeti structural, viitori taietori de frunza la caini. Ai par alb total, dar bubui de ce aberatii scrii la fituica. Scoala voastra creeaza maimute inadaptate, in Occident ies oameni. De aceea sunteti inapoiati, saraci, nespalati, pentru ca sunteti niste mediocri de la presedinte pana la omul de rand. Iar tu, daca aveai vreun talent, nu zic logica, aia nu se invata neaparat din matematica si chimie, limbricule, 😂😂😂🙈, zic ca daca aveai bruma de talent iesea altceva din tine, nu un parlit cu texte de clasa a 2-a la Dobrogea Noua🖕🖕Vai de tine, de ma-ta si de copiii tai!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4048 secunde