CUTREMURĂTOAREA poveste a Palatului Arhiepiscopiei Tomisului

2511
3
CUTREMURĂTOAREA poveste a Palatului Arhiepiscopiei Tomisului - palatulepiscopal1-1335298318.jpg

Articole de la același autor

Una dintre clădirile emblemă ale Constanței, ce impresionează prin dimensiuni și arhitectură, ține, astăzi, loc de sediu al Arhiepiscopiei Tomisului. Este vorba de Palatul Episcopal, construcție de o importanță deosebită, însă cu o poveste cutremurătoare.

Cu aproape 100 de ani în urmă, se punea prima piatră de temelie a Palatului Arhiepiscopiei Tomisului, la data de 24 mai 1925. Potrivit lui Călin Gavrilaș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, prima piatră de temelie a Palatului Episcopal s-a pus în prezența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a episcopului Visarion al Hotinei, a episcopului Aradului, a ministrului C. Anghelescu și a ministrului Artelor, Al. Lepădatu, iar inițiativa construirii acestui palat i-a aparținut Episcopului Ilarie al Tomisului.
Clădirea a fost ridicată după planurile construcției arhitectului D. Enescu, în jurul anului 1924.
"Palatul are dimensiuni impresionante și este construit în acord cu arhitectura Catedralei, adică în stilul neobizantin. O notă estetică foarte importantă este dată de construcția în adâncime a clădirii, ajungând astfel în linie paralelă și cu biserica, dar și cu strada Arhiepiscopiei. De asemenea, construcția palatului impresionează prin cele două fațade, două niveluri, ferestrele semicircular dreptunghiulare și în arc frânt, grupate câte trei la ultimul nivel", ne povestește Călin Gavrilaș.
Pe 6 octombrie 1924, a avut loc licitația ofertelor în vederea contractării unui antreprenor. Ulterior, la data de 5 noiembrie, s-a semnat contrac-tul pentru construirea Palatului Episcopal între Episcopul Ilarie și constructorii C. M. Vasilescu și G. Popescu, din București.
Din spusele lui Călin Gavrilaș, valoarea lucrării s-a ridicat la două milioane de lei, sumă plătită de către Ministerul Cultelor și Artelor. Valoarea contractului, dar și antreprenorii s-au modificat în anii următori.
În toamna anului 1925, Episcopul Ilarie a încetat din viață, fapt ce a dus la instalarea unui nou episcop al Tomisului, Gherontie Nicolau.

Răsturnare de situație
Nimeni nu bănuia că o întâmplare tragică avea să tulbure liniștea instalată la Palatul Episcopal.
Potrivit Doinei Păuleanu, pe data de 3 decembrie 1926, antreprenorul constănțean Gh. Pruncu, care lucra construcția Palatului, a decis să se sacrifice, luându-și viața. Pe șantierul de lucru se petreceau foarte multe nereguli, Gh. Pruncu simțind că a devenit victima dezinteresului inginerului Gh. Popescu. Sinucigașul a lăsat o scrisoare soției lui, prin care explica că inginerul Popescu îl amână cu banii, iar el nu mai poate face față greutăților. Acesta a mai semnalat și faptul că are foarte mare dreptate în cele spuse și că e convins că de ar lupta cu inginerul ar avea câștig de cauză detașat, însă este foarte înglodat în datorii și nu vede nicio cale de ieșire.
Astfel, în încheierea scrisorii de adio, Gh. Pruncu specifică sacrificiul pe care îl face pentru soția lui, să o scape de povara pe care o ducea alături de el, cu toate aceste datorii.
"Te rog, iartă-mi gestul ce sunt nevoit să fac, e destul de dureros pentru mine, numai eu știu ce e în sufletul meu în aceste momente, dar trebuie să-l fac pentru a te salva" - încheierea scrisorii arhitectului.
Gh. Pruncu avea 62 de ani când s-a stins din viață.

Data de 19 iunie 1927 semnalează încheierea construcției, când are loc și recepția finală a Palatului Episcopal, recepție aprobată de Ministerul Cultelor și Artelor. Cu toate acestea, lucrarea va fi propriu-zis finalizată și inaugurată în ziua de 24 ianuarie 1934.
Pe de altă parte, Doina Păuleanu specifică faptul că lucrările au mai continuat până în 1957 - 1958, deoarece clădirea a fost afectată de bombardamentele aeriene sovieti-ce.
"Episcopul Gherontie decide ca, din anul 1939, în subsolul Palatului Episcopal să funcționeze o fabrică de lumânări din ceară. În perioada comunistă, între anii 1957 și până la 1977, la Palat a funcționat Muzeul de Arheologie, apoi muzeului i-a fost încredințată clădirea primăriei din Piața Ovidiu, unde își are veacul și astăzi. În locul său vine acum Bi-blioteca Județeană, care funcțio-nează până în anul 1998. Din acest an, Palatul Episcopal își reia des-tinația inițială, aceea de reședință a Arhiepiscopiei Tomisului", a declarat, pentru "Cuget Liber", Călin Gavrilaș.



Comentează știrea

JP
25 aprilie 2012
sugestie de lectura

http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-palatul-arhiepiscopal-zidit-din-credinta-i-sacrificiu-65497

un constantean
25 aprilie 2012
ANTICA

In weekend si de 1 mai la Eforie in parcul din fata primariei mare targ de antichitati. Ce e vechi e bun si frumos

Otilia
25 aprilie 2012
bravo

un articol interesant si bine scris.multumim pt subiectele ce ne scot din mondenitatile anoste.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7419 secunde