Cum trebuie pedepsiți profesorii pentru încălcarea statului elevului

1569
2
Cum trebuie pedepsiți profesorii pentru încălcarea statului elevului - fondcumtrebuiepedepsiti-1484842497.jpg

Articole de la același autor

Una dintre "marile" schimbări aduse învățământului din septembrie 2016 încoace este obligativitatea profesorilor de a respecta statutul elevului, dar care nu prea contează, ca dovadă numeroasele reclamații din partea "beneficiarilor" și acum, la patru luni de la debut de an școlar.

Sau cel puțin așa a relatat, zilele acestea, liderul Asociației Elevilor din Constanța, Alexandru Manda, care se mândrește cu cea mai mare victorie din "cariera" sa de patru ani, și anume câștigarea procesului intentat Ministerului Educației, care a condus la oferirea cu titlu gratuit de manuale și pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a.

Elevii sunt "victime" în continuare

Principalele reclamații pe care le aduc elevii la cunoștința acestei asociații, cu privire la încălcarea statutului, se referă la nepermiterea accesului în unitățile de învățământ dacă nu poartă uniformă. De asemenea, deposedarea de bunuri, respectiv de telefoane, neconsultarea lor cu privire la opționale - "Opționalele nu se aleg după nevoia de cunoaștere a elevilor, după nevoia de a aprofunda materia de a obține cunoștințe noi, ci se aleg după nevoia profesorilor de a-și întregi norma", afirma Manda -, precum și neinvitarea lor la consiliile de administrație.

Profesorii continuă să folosească absențele pe post de bau-bau, deși statutul prevede că se pun absențe doar dacă elevul lipsește fizic. Elevii mai reclamă faptul că nu li se comunică nici notele trecute în catalog, nici lucrările corectate nu se aduc în termen de 15 zile lucrătoare, cum prevede același statut.

"Directorii de școli citesc în mod tendențios acest statut, nepermițându-le elevilor să intre dacă nu poartă uniforma. Iar profesorii ignoră cele mai importante prevederi ale statutului. Încălcarea acestuia este o încălcare a sarcinilor de serviciu, a regulamentelor interne. Prin ordin de ministru, unitățile școlare au obligația de a pune în aplicare acest document. Nerespectarea este sancționată conform statutului cadrului didactic. Se impune insuflarea și în rândul profesorilor a recunoașterii și respectării acestui document, pentru că este un act normativ, fie că le convine sau nu. Dacă profesorii doresc să modifice statutul elevului, pot trimite propuneri către Ministerul Educației.

Chiar am reclamat la Parchet abuzul în serviciu din partea Colegiului «Carol I» la cazul petrecut în luna octombrie. La această unitate, se solicitau obiecte de papetărie sau muncă în folosul școlii timp de cinci zile", a mai spus același Manda, la rându-i elev la Colegiul Național "Mihai Eminescu".

v v v

Pe de altă parte, Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, afirma că "este un pas înapoi în ceea ce privește disciplina în școală, este un risc să fie abuzuri ale elevilor".

Cert este că elevii le-au dat o lecție de perseverență sindicaliștilor din învățământ, care se "chinuie" să adopte un statut al cadrelor didactice.

"Este nevoie și de un statut al cadrelor didactice, dacă vrem să facem lucrurile temeinic. Noi de trei ani cerem un statut, dacă vrem numai drepturi pentru elevi nu este bine. Trebuie și obligații și drepturi și pentru dascăli, într-o lege separată. Profesorii nu sunt protejați", afirma același Hăncescu.

În aceste condiții, nu e de mirare că profesorii se declară dezarmați, uneori chiar depășiți de situațiile întâmpinate la clasă, și ca urmare a unei alte presiuni, care vine din partea părinților, cu alte nemulțumiri și pretenții.

Comentează știrea

Stiutorul
20 ianuarie 2017
Eroare

Statutul elevului are la art 14 indatoriri si la 15 interdictii ale elevilor. Intai indatoririle domnilor elevi, apoi drepturile. Elevii au interdictia de a detine tigari; cati fumeaza? De asemenea au obligatia de a frecventa cursurile; cate absente nemotivate sunt? Etc.

Anda Mihaela
20 ianuarie 2017
Drepturile elevului

Poate cadrele didactice si nu numai ar drebui sa fie constiente ca institutiile de invatamant si tot ceea ce tine de invatamant in general functioneaza in beneficiul elevului totul a fost creat pt elev ce rost are educatia daca nu exista un beneficiar?Institutiile de invatamant nu au fost create pt profesori pt a avea dumnealor un job...ei nu isi au rostul fara elevi, bine asta nu inseamna ca elevul nu are si responsabilitati dar sa nu uitam ca ei ,elevii, sunt produsul nostru al parintilor dar si al profesorilor ,in mare parte sa nu uitam de puterea exemplului...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6529 secunde