Cum pot ajunge elevii constănțeni să studieze în Franța

441
1
Cum pot ajunge elevii constănțeni să studieze în Franța - studiiinfranta-1418144428.jpg

Articole de la același autor

La propunerea Serviciilor Culturale Franceze din cadrul Ambasadei Franței la București, Liceul Teoretic "George Călinescu" Constanța a găzduit recent activitatea de orientare școlară și profesională în cadrul căreia profesoara Pauline Couteau, de la Collège Universitaire de Sciences Politiques din Dijon, a prezentat în fața elevilor oportunitățile de a studia în Franța.

La eveniment au participat 60 de elevi din clasele a XI-a și terminale, interesați de a-și continua studiile într-o țară francofonă, activitatea fiind organizată de catedra de limba franceză a liceului.

Liceul Teoretic "G. Călinescu" Constanța este integrat, din anul 2003, în proiectul interguvernamental "De l’enseignement bilingue vers les filières francophones", în cadrul căruia elevii din clasele bilingve de limba franceză au ocazia să studieze mai multe materii în această limbă și să obțină o diplomă de bacalaureat cu mențiunea bilingv francofon, recunoscută în Europa. "Această posibilitate, precum și deschiderea către obținerea atestatelor DELF-DALF, cu recunoaștere internațională, au făcut în ultimii ani ca mulți dintre elevii călinescieni să studieze în țările francofone, fiind avantajați de cunoașterea limbii și de competențele acumulate în liceu", a declarat prof. Elena Crăcea, directorul instituției.

Oferta instituției de învățământ superior din Dijon este tentantă, în-trucât propune un proiect educativ original și foarte bine fundamen-

tat, în cadrul căruia se studiază științele politice, dar și discipline conexe, fiind posibilă o specializare în domenii diverse: drept, economie, istorie, sociologie etc, cu posibilități multiple de încadrare pe piața muncii actuale. Odată admis, pe baza unui dosar completat online și a unui interviu desfășurat la București, un student venind din România poate beneficia de bursele oferite de statul francez sau de instituția însăși.

"Faptul că am studiat limba franceză timp de patru ani în regim bilingv, în cadrul proiectului interguvernamental, mă face să cred că cea mai bună modalitate de a continua este să merg în Franța, la studii. Drept care activitatea de azi a fost deosebit de utilă și interesantă în același timp, ajutându-mă să îmi clarific opțiunile pentru viitor", afirma eleva Diana Maria Vulpe, din clasa a XII-a D, de la Liceul Teoretic "G. Călinescu" Constanța.

Comentează știrea

eva
10 decembrie 2014
munca la domiciliu

Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Duminică, 30 Noiembrie 2014
Stire din Actual : COD ROȘU de vreme rea!
Pagina a fost generata in 0.3022 secunde