Nemulțumirea unui istoric

"Constanța nu s-a cutremurat, deși ar fi fost cazul"

707

Articole de la același autor

Cea de-a doua zi a Sesiunii Științifice Internaționale Pontica 2011, organizată zilele acestea la Constanța, a stat tot sub semnul criticilor și nemulțumirilor.
Dacă miercuri am asistat la atacul dur al profesorului Alexandru Suceveanu la adresa Ministerului Culturii, ieri scenariul s-a repetat.
Participanții la eveniment au avut parte, dincolo de lansări de cărți, de intervenții acide bazate pe o tristă realitate - situația dramatică a istoricilor.
Profesorul dr. Gheorghe Buzatu, cu doctorat în istorie din 1971, prezent la Pontica 2011 pentru a-și lansa trei cărți: "Românii între est și vest", "Paradigme ale tragediei Basarabiei" și "Europa în balanța forțelor", și-a exprimat nemulțumirile față de modul în care Ministerul Educației îi tratează pe istorici.
"Totul merge în continuare. În domeniul istoriei nu există final, cum spre exemplu, există în domeniul matematicii. Aceștia, după ce descoperă soluția, o fac cunoscută și se opresc, însă, istoria rămâne veșnic vie, ea continuă atât să se creeze prin prezent, cât și să se lase descoperită, din trecut.
Atunci când un istoric adună informații și face cercetări timp de 60 de ani, nu-i poți întrerupe activitatea, e anormal! Nu e posibil să existe pensionari istorici, falsa pensionare. Să întrerupi activitatea unui istoric la 65 de ani, că așa vrea onor ministerul învățământului, este o absurditate!
Acum, totul se adună, lumea este dornică de informație. Oamenii trăiesc în sărăcie, însă cartea circulă. Bagajul cultural nu este sărac, doar că se dorește a nu se face cunoscut.
Ar fi multe dezbateri de făcut, multe subiecte interesante, însă, din păcate, nu noi suntem defecți. În loc să promoveze cărțile, cultura, televiziunea promovează numai minciuni!", a declarat Gheorghe Buzatu, în începutul discursului său.

Carte închinată ziariștilor
Tonul ridicat al discuției a fost preluat imediat de istoricul Gheor-ghe Dumitrașcu, prezent la eveni-ment pentru a-și lansa cartea "Gândire și acțiune românească în crearea Statelor Unite ale Europei: de la Mica Antantă la Uniunea Europeană". Dincolo de criticile aduse sistemului și oamenilor politici, Dumitrașcu a ținut, mai în glumă, mai în serios, să "mulțumească" presei care l-a criticat de-a lungul vremii.
"Le-am închinat această carte ziariștilor care m-au atacat, care au scris despre mine, care m-au criticat. Presa a jucat un rol foarte important pentru mine, televiziunea, în schimb, a făcut un mare circ", a declarat istoricul.
Mulțumindu-le pentru participare, Gabriel Custurea, director interimar al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în încercarea de a calma spiritele, a afirmat că "există și lumină, nu numai întuneric".
În încheiere, Gheorghe Dumitrașcu și-a manifestat nemulțumirea că evenimentul nu s-a bucurat de popularizarea pe care ar fi meritat-o.
"Constanța nu s-a cutremurat, deși ar fi fost cazul în Piața Ovidiu, în clădirea Muzeului, unde s-a petrecut, repetat, un eveniment de mare cultură și rezistență românească, lansarea de către cea mai mare editură din România, în 10 zile, a câtorva cărți care ar fi făcut cinste altor edituri, dacă le publicau în trei ani", a mai adăugat istoricul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Porți deschise la Cetatea Carsium
Pagina a fost generata in 6.4476 secunde