Constanța l-a uitat pe Eminescu. Bine măcar că peste hotare poetul este omagiat!
Articole recomandate
Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor
26 Aprilie 2024
Constanța, gazda Olimpiadei Naționale de Geografie
26 Aprilie 2024
Șase clădiri emblematice ale Constanței vor fi iluminate arhitectural timp de o lună
26 Aprilie 2024
Anunț important din partea Teatrului ”Căluțul de Mare”
26 Aprilie 2024
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu. Din păcate însă, la Constanța, marele poet nu a fost omagiat cum s-ar fi cuvenit. De fapt, nu a fost omagiat deloc. La statuia sa, situată pe faleza de la Cazino, nici țipenie de om. Peste hotare, însă, poetul nostru nu a fost uitat! Ba din contră! Oamenii de acolo și-au amintit de el, de poeziile sale, de unicitatea sa...
Dr. Dorin Popescu, colaborator al ziarului Cuget Liber, cel care de altfel a oferit un frumos interviu, referitor la cultura constănțeană, în ediția de azi, ne-a semnalat prin două fotografii, (una realizată în Constanța, ieri, alta în Cernăuți, tot ieri) discrepanța uriașă dintre români și străini atunci când vine vorba de cinstirea și recunoașterea marelui Eminescu.

Imaginile evidențiază, cum nu se poate mai dramatic, atitudinea românilor față de cultura lor, versus atitudinea străinilor pentru literatura noastră. Trist, dar adevărat...
Citește și "În momentul de față, cultura Tomisului a ajuns la un nivel lamentabil"
Citește și "În momentul de față, cultura Tomisului a ajuns la un nivel lamentabil"
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 16 Noiembrie 2016
Luni, 16 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017