La Universitatea "Ovidius"

Conferință pe tema legăturilor dintre români și ucraineni

71
Conferință pe tema legăturilor dintre români și ucraineni - universitateaovidius4-1430142633.jpg

Articole de la același autor

Joi, 30 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Senatului Universității "Ovidius" din Constanța (Campus - Corp A), va avea loc Conferința Națională Relațiile socio-culturale și politico-diplomatice dintre români și ucraineni de-a lungul timpului. Acțiunea este organizată de Centrul de Cercetări Științifice Interdisciplinare "Dumitru Stăniloae" al Universității "Valahia" din Târgoviște în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța, sub patronajul Î.P.S. prof.univ.dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului. Vor conferenția: prof.univ.dr. Radu Ștefan Vergatti, Universitatea "Valahia" din Târgoviște, Membru al Academiei Oamenilor de Știință din România - Primele legături între români și ucraineni; prof.univ.dr. Cristian Troncotă, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - Odesa în Octombrie 1940 – între glorie și tragedii; prof.dr. Ion Constantin, istoric și diplomat - Ucraina între Vest și Est. Retrospectivă, actualitate și perspectivă. 

Manifestarea cultural-științifică va încerca să scoată în evidență oameni, fapte și evenimente, cu semnificație majoră, care au marcat istoria legăturilor dintre români și ucraineni în cadrul socio-cultural, etnico-religios, politico-diplomatic, economico-financiar și nu numai, în contextul geopolitic regional și european din ultimele cinci veacuri și îndeosebi la sfârșit de secol XVII și începutul celui următor, în secolul XX și, nu în ultimul rând, în secolul XXI.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 27 Aprilie 2015
Stire din Cultură-Educație : A MURIT Zeul Neptun
Pagina a fost generata in 1.3575 secunde