Colegiul "M. Kemal Atatürk" va pregăti documentariști pentru perioada Imperiului Otoman

1780
Colegiul
La 15 ani de la înființare, numărul specializărilor la Colegiul Național "Kemal Atatürk" crește de la an la an, instituția de învățământ pregătindu-se ca de anul viitor să își îmbogățească spectrul educațional și cu specializarea "Documentarist".

La sfârșitul săptămânii trecute, Colegiul Național "M. Kemal Atatürk" din Medgidia a sărbătorit, în prezența a numeroși oaspeți, 15 ani de la înființare. Ziua școlii, instituită acum trei ani pe data de 29 mai, este de fiecare dată moment de bilanț și o oportunitate pentru noi planuri pentru elevii școlii și pentru cadrele didactice.
Ca și în anii trecuți, sărbătoarea a fost marcată și de această dată prin discursuri ale oficialilor participanți la eveniment, dar și printr-un amplu program artistic susținut de elevi de la mai multe instituții de învățământ din Medgidia. Și cum Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz, s-a aflat pentru prima dată la sărbătoarea colegiului, oficialul turc a primit din partea conducerii institu-ției o plachetă în semn de mulțumire pentru contribuția pe care statul turc o are la buna desfășurare a activității educaționale. Colegiul Național "M. Kemal Atatürk" este unic în România prin sistemul de funcționare, respectiv un parteneriat între statele român și turc.

Paletă educațională completă
Colegiul, care a pornit la drum în 1995 cu o singură clasă, se lau-dă astăzi cu 19 clase, patru specializări și rezultate deosebite obținute de elevi la concursuri naționale și internaționale. "Colegiul «M. Kemal Atatürk» are realizări multiple în concursurile școlare, dar se laudă în primul rând cu diver-sificarea ofertei școlare pentru clasa a IX- a. Anul acesta avem patru specializări: matematică - informatică, filologie, teologie islamică și învățători - educatori", a declarat pentru "Cuget liber" directorul instituției, Accan Mo-logani. Ca element de noutate, directorul colegiului a anunțat introducerea, începând de anul viitor, a specializării "Documentarist", pe partea de arhivistică pe perioada Imperiului Otoman. "Pentru această specializare beneficiem și de sprijinul Ministerului Educației Naționale din Turcia pentru bibli-ografie și materialele necesare", a mai precizat Accan Mologani.
Din anul 2010 - 2011, Colegiul Național "M. Kemal Atatürk" va prelua și Grădinița bilingvă româno - turcă din Medgidia, astfel că instituția va acoperi întreaga gamă educațională, de la preșcolari la liceeni.

Ținută de gală, oaspeți pe măsură
Punctul culminant al evenimentului de vineri a aparținut absolvenților clasei a XII-a, care, anul acesta, în premieră, au înmânat cheia liceului colegilor care se pregătesc să acceadă în ultimul an de liceu, îmbrăcați în robe.
Prezent la eveniment, consulul general al Turciei la Constanța a subliniat importanța acestei insti-tuții în peisajul educațional din România, felicitând totodată cadrele didactice și elevii, la ceas aniversar: "Colegiul are un rol important în activitățile de astăzi, ajută la transmiterea mai departe a valorilor spirituale în rândul generațiilor turce și tătare și este, deopotrivă, o ocazie și pentru elevii români de a cunoaște tradițiile din Turcia. Este singura școală cu specializarea teologie islamică, iar absolvenții acestui colegiu predau mai departe", a declarat consulul turc.
La evenimentul de vineri au participat atât reprezentanți ai uniunilor turcă și tătară, ai Inspec-toratului Școlar Județean și ai autorităților locale. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a fost reprezentat de secretarul de stat Gabriella Pasztor.
Și cum evenimentul a avut loc în preajma zilei de 1 Iunie, organizatorii au marcat și Ziua Internațională a Copilului. Cu acest prilej, copiii de etnie turcă și tătară din Medgidia, indiferent de școala la care studiază, au primit cadouri din partea Asociației "Kardeșlik".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7506 secunde