Stire online publicata Sambata, 08 Mai 2010.
Autor: Cuget Liber Online.
Colegiul Economic Mangalia, gazda colocviilor didactice
- Mai multe stiri online :
- Cultură-Educație
Este pentru a doua oară când Colegiul Economic Mangalia găzduiește această manifestare consacrată cadrelor didactice. Instituția de învățământ își deschide porțile sâmbătă, 8 mai, pentru sesiunea de comunicări metodico-științifice Colocvii didactice.
Festivitatea de deschidere va fi oficiată de director ec. Anișoara Teodorescu, urmată de metodist Daniela Stoenescu, din partea Casei Corpului Didactic Constanța și de dr. Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia. Prezentarea lucrărilor metodico-științifice pe secțiuni va începe după ora 10.00 și se va desfășura pe parcursul întregii zile.
Din programul zilei de sâmbătă mai face parte un scurt moment de teatru, prezentat de Trupa Thaliamar. Vor urma dansurile populare, în interpretarea micului grup de dans folcloric de la Școala „Gala Galaction”, îndrumat de înv. Giorgiana Simionov. Și, pentru a împleti frumosul, arta cu treburile mai serioase, elevii Mădălina Ene și Alexandru Bugiulescu vor prezenta „Afacerea potrivită pe timp de criză”, un plan de afaceri realizat sub directa supraveghere a prof. ec. Elena Viziteu.

Ultimele stiri din Cultură-Educație
- • Uverturi celebre la Teatrul „Oleg Danovski” | stire online acum trei ore
- • Uverturi celebre sub bagheta „dirijorului pictor” Ilarion Ionescu | stire online acum 5 minute
- • Filmul de miercuri - intrare liberă! | stire online acum 5 minute
- • Spectacol surpriză la Teatrul de Stat | stire online acum 5 minute
- • „Femeia care și-a pierdut jartierele“, pe scena Casei de Cultură | stire online acum 5 minute
Stirile zilei de sambata
08.05.2010Stiri din Eveniment
• Miliarde de lei peste miliarde pentru vopsitul stâlpilor
• „În Constanța și Mamaia, spațiul verde nu e ceea ce pare“
• Tâlhărit după ce a fost urmărit la plecarea din club
» Citeste stirile zilei din Eveniment
Stiri din Social
• Proiect derulat de Fundația Giovanni Bosco împotriva abandonului școlar • Visele copiilor de la Centrul de Zi Agigea, premiate la un concurs internațional • Investiție de peste 12.000 de euro pentru Secția de Chirurgie Pediatrică » Citeste stirile zilei din SocialStiri din Actual
• Sute de greci au continuat protestele la Atena
• Fostul diplomat Silviu Ionescu a fost reținut pentru 24 de ore
• În urma alegerilor din Marea Britanie, conservatorii au invitat liberalii la guvernare
» Citeste stirile zilei din Actual
Stiri din Politică
• 27 de castele de nisip, ridicate pe plaja Modern în cinstea Europei
• Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu își inaugurează cabinetul de la Constanța duminică
• Prefectul Palaz câștigă, din nou, în instanță în fața primarului din Cernavodă
» Citeste stirile zilei din Politică
Stiri din Sănătate
• Puful plopilor provoacă alergii grave și chiar astm bronșic
• Dați strălucire părului cu ajutorul remediilor naturale
• „Managementul diabetului zaharat la copil“ - curs pentru părinți și medici
» Citeste stirile zilei din Sănătate
Stiri din Cetățenești
• „Decât să crăpăm pe mâna lor, mai bine pe a noastră!“
• Ananas… împănat cu aperitive
• Plante potrivite pentru decorarea balconului
» Citeste stirile zilei din Cetățenești
Stiri din Sport
• Agendă sportivă pe litoral • Rugby-ul își onorează eroii: se deschide Muzeul Florică Murariu • „Marinarii“ se bat cu o colegă de suferință » Citeste stirile zilei din SportStiri din Economie
• Primul târg imobiliar virtual din România începe în iunie • Lipsa cumpărătorilor „dărâmă“ prețurile apartamentelor la un nou minim • Rompetrol Rafinare obligat să repare stăvilarul de la Corbu » Citeste stirile zilei din EconomieStiri din Cultură-Educație
• Gheorghe Dumitrașcu: „Aveți curaj, copii, UE vă are în grijă!“
• Târg organizat pentru mobilarea Școlii din Cotu Văii
• Sărbătoarea Liceului Internațional de Informatică
» Citeste stirile zilei din Cultură-Educație
Stiri din Diverse
• Manierele se învață în cei șapte ani de acasă
• Remedii naturiste împotriva tusei
• Ficat de pui cu legume
» Citeste stirile zilei din Diverse
Top stiri din ultimele 7 zile
Social
5 mai 2010
6861 vizite, 0 comentarii
Construcțiile ilegale de pe plajele din Mamaia, Costinești și Vama Veche au fost demolate
5 mai 2010
6861 vizite, 0 comentariiConstrucțiile ilegale de pe plajele din Mamaia, Costinești și Vama Veche au fost demolate
Eveniment
8 mai 2010
5827 vizite, 0 comentarii
Miliarde de lei peste miliarde pentru vopsitul stâlpilor
8 mai 2010
5827 vizite, 0 comentariiMiliarde de lei peste miliarde pentru vopsitul stâlpilor
Politică
6 mai 2010 5475 vizite, 0 comentarii
Prefectul Palaz face un apel către constănțenii care au fotografii cu foștii prefecți
6 mai 2010 5475 vizite, 0 comentarii
Prefectul Palaz face un apel către constănțenii care au fotografii cu foștii prefecți