Elevi de excepție ai Constanței, cu care ne mândrim

Claudia Evelina Grătianu, în echipa didactică a unei universități franceze de prestigiu

5931
17

Articole de la același autor

Absolventă a Liceului Teoretic "George Călinescu", secția bilingv franceză, și dublu licențiată, anul trecut, a Universității "Ovidius" - Facultatea de Drept și Științe administrative, specializarea Drept, dar și Facultatea de Științe Economice, specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor, constănțeanca Claudia Evelina Grătianu face parte, începând de anul acesta, din echipa didactică a Universității Auvergne, din Franța.

- Care a fost parcursul către această frumoasă performanță?

- Am avut posibilitatea să particip la un program organizat de către Facultatea de Științe Economice, în parteneriat cu Ecole de Management, din cadrul Universității Auvergne (Franța). Acest program a constat într-un schimb de experiență între studenții francezi care veneau să-și efectueze stagiul de practică în România și studenții români care mergeau să studieze în Franța. Un an mai târziu, am candidat și am obținut o bursă Erasmus la aceeași universitate din Franța. A fost o experiență interesantă, deoarece am descoperit lu-cruri noi într-un sistem de învățământ diferit.

La sfârșitul celor patru ani de studii universitare de licență, mi-am dorit să mă întorc în străinătate pentru a-mi aprofunda cunoștințele atât juridice, cât și economice în cadrul unui masterat.

După o selecție riguroasă, în care am concurat 400 de candidați pentru 10 locuri, am fost admisă la Ecole de Droit din cadrul Universității Auvergne.

Actualmente, sunt studentă în anul 2 de masterat specializarea Drept financiar-bancar. Luna aceasta, am fost selectată pentru a face parte din echipa didactică a acestei universități.

- Ce profesori consideri că ți-au influențat această ascensiune?

- De-a lungul anilor de studii, au fost numeroși profesori care m-au îndrumat. Este o lista lungă, dar voi încerca să enumăr o mică parte din cei cărora le sunt recunoscătoare: profesor Iulia Gârbocea, lect. univ. dr. Mădălina Botina, prof. univ. dr. Elena Condrea, prof. univ. dr. Anca Stanciu, prof. univ. dr. Veronica Popovici și, nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Ana Rodica Stăiculescu, în care am văzut mereu un model demn de urmat. Aici, în Franța, am avut șansa de a-i cunoaște pe Christine Bertrand - Maître de conferences, Herve Causse - Professeur de Droit Privé et de Droit des Affaires.

- Cum ți se pare sistemul de învățământ francez?

- Este un sistem diferit de învățământul românesc, în sensul că este unul riguros și exigent. Prezența și punctualitatea dețin un loc primordial. Se pune mare accent pe stagii de practică atât în țară, cât și în străinătate. Studenții efectuează aceste stagii în baza unui contract semnat în prealabil între companie și universitate.

La sfârșitul acestei perioade, studenții trebuie să întocmească un raport de stagiu pe care îl vor susține în fața unei comisii alcătuite atât din profesori, cât și din reprezentanți ai companiei. Se impune lucrul în echipă și sunt încurajate și răsplătite activitățile extra-curriculare.

- Te vezi trăind acolo sau te întorci acasă?

- Momentan, vreau să rămân în Franța pentru a-mi termina studiile. Anul viitor, vreau să mă înscriu la doctorat. În viitor, îmi doresc să mă întorc în România, unde să aplic cunoștințe și experiența dobândite în străinătate. 

Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Curios
28 septembrie 2015
Echipa didactica

In ce fel o studenta la masterat face parte din echipa didactica a universitatii? Cine a scris articolul este complet pe langa... Zero...

observator
28 septembrie 2015
uitare

Niciun cuvintel despre profesorii din liceul pe care l-a absolvit...Le-o fi uitat numele!

se lauda
28 septembrie 2015
infatuata

Doar reclama si publicitateA.O infatuata ,ca muilte altele care se perinda prion presa si televiziuni .La borcanul cu miere vin toate bagaboantele.

prima si ultima oara
28 septembrie 2015
o anonima

cand veti auzi de ea. De ce era nevoie de articol in ziar ?

Silvia
28 septembrie 2015
sa fim seriosi

nici de puie nu-i buna

Magda
28 septembrie 2015
Cautam parteneri in franciza alternativa

Selectam urgent parteneri din toata tara. NU este necesara experienta! Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii. Lucrati intr-un mediu placut. Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Programul de lucru este flexibil. Solicitati mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

Anthonia
28 septembrie 2015
!!!

Nu imi vine sa cred ce comentarii găsesc la acest articol! Da,poate ca reusita Evelinei nu este una demna de premiul Nobel, și da, nu este singura care a reușit să ocupe un post în învățământul de peste hotare, dar este o reușită lăudabilă! Nu a învățat nimeni în locul ei, si daca era atat de simplu, atunci eram toti un popor de profesori! Dar evident, in loc să lăudăm si sa încurajăm oamenii capabili, este mai simplu sa lăsăm frustrarea sa iasă la suprafață! Felicitări Evelina!

iar tu fa anthonico
28 septembrie 2015
muritoare de foame

baga din buric

Meme
28 septembrie 2015
Pt anthonia

Lasa-i pe caini sa latre, Evelina tot o sa isi atinga obiectivele prin munca, perseverenta si ambitie! Nu stiu daca unul din cei care comenteaza a realizat macar un sfert din cat a realizat ea, asa ca sa latre in continuare. Cainii latra, ursul trece. Dupa aceea te miri de tara pe care o avem, cu asa mediocri normal ca avem o tara de tot rasul. Lasa sa aduca prestigiul in alta tara decat in tara asta plina de misogini si demagogi.

Roman din Romania
28 septembrie 2015
"Numai după invidia altora îți dai seama de propria ta valoare". Tudor Mușatescu.

Avem multe valori ale caror merite sunt recunoscute si apreciate peste hotare ! Dar la noi in tara primeaza promovarea nonvalorilor, a ignorantei, a vulgaritatii, a prostului gust, care sunt excesiv mediatizate ! Cate capacitati a pierdut tara asta si cate o sa mai piarda ! Ne meritam soarta ! Atata vreme cat nu ne respectam valorile nu putem pretinde respect ca si natie ! Felicitari doamnei jurnalist Simona Anghel pentru articol si activitatea din sfera cultural educativa ! Avem nevoie de asemenea oameni . Felicitari tinerei domnisoare Evelina Gratianu care a dovedit ca poti fi apreciat si respectat oriunde in lume , daca muncesti cu seriozitate ! Cu respect ma-nclin in fata excelentei ! Felicitari !

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Luni, 28 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Veste bună pentru doctoranzi!
Pagina a fost generata in 0.4664 secunde