Cel mai modern campus școlar din țară, la Cumpăna. În ce condiții vor învăța elevii

3111
32

Articole de la același autor

Sute de elevi din comuna Cumpăna și din localitățile învecinate vor învăța, în curând, în cel mai nou și modern campus școlar din țară. Ei vor avea parte de condiții europene de studiu, mobilier, aparatură și instrumente la cele mai înalte standarde.

Campusul este ridicat cu fonduri europene și este aproape de finalizare. Mai lipsesc finisajele, mobila, elevii și cadrele didactice. "Campusul școlar al Grupului Școlar Cumpăna va reprezenta un nou început din toate punctele de vedere, condiții noi, mai bune, de desfășurare a activității, pe care considerăm că le merită elevii comunei noastre și nu numai, având în vedere că el va deservi la nivel regional", a declarat viceprimarul localității Florin Neagu.

Casă, masă, școală și bază sportivă

Campusul cuprinde un corp școală, cu săli de clasă, ateliere, spații de cazare pentru elevi, cantină, bibliotecă și sală de sport. În total, este vorba despre 24 de săli de clasă, patru ateliere școală, un cămin rezidențial cu 120 de locuri, o cantină și un club pentru 120 de locuri, 15 garsoniere, o bibliotecă și o bază sportivă cu sală de sport.

De asemenea, se va amenaja o centrală termică, clădirea va fi echipată cu instalații termice interioare, instalații sanitare și electrice, se va face alimentarea cu apă, canalizare menajeră, rețele termice și apă caldă menajeră, se va efectua racordarea electrică, branșamentul de gaze naturale, racordarea la telefonie și internet. La final, clădirea va fi la standarde occidentale, investiția fiind de 36.299.431,29 lei, 23.508.139,50 lei fonduri europene nerambursabile, Guvernul României contribuind cu 3.595.362.51 lei, în timp ce contribuția Primăriei comunei Cumpăna este de 9.125.929,28 lei.

Comentează știrea

32 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Scoala Dan Barbilian,
11 februarie 2016
Cea mai tensionata situatie din judet!

Foarte frumos campusul, succes elevilor care vor invata in aceasta scoala si profesorilor care vor preda acolo! Si noi, cei care lucram la scoala 28 Dan Barbilian, Constanta ne dorim o SCOALA! O scoala in care sa fim respectati, si nu umiliti, discreditati, batjocoriti! O scoala in care sa putem face scoala, nu NOTE EXPLICATIVE, DECLARATII, NOTE DE RELATIE, COMISII DE DISCIPLINA, asa cum se intampla de 4 ani, sub conducerea directoarelor Stan si Popa si a Consiliului de administratie impus cadrelor didactice! Conducerea impusa noua de ISJ este dictatoriala, partinitoare, inconsecventa, ineficienta! NU SE MAI POATE ASA! Luati-le de pe capul nostru! Trebuie sa se schimbe ceva!

Zoia Bucovala poate demonstra
11 februarie 2016
ca POATE!

....din toata nebunia asta de la dan barbilian, care nu se mai termina, putem trage o singura concluzie: Stan si compania nu ar fi putut face atatea tampenii daca n-ar fi fost lasata si sustinuta de peste tot! Noi ne-am luptat sa aratam ce se intampla, dar IN ZADAR! Sa nu creada cineva ca nu ni s-a dat dreptate. Ba da, ni s-a dat dreptate, am fost intelesi, dar ....atat! Au scos toti cate-un oftat a neputinta, au ridicat din umeri si au dat ochii peste cap! Toata lumea ne-a ascultat, a venit si Corpul de control de la Minister, ne-a ascultat si "sustinut" moral chiar si sindicatul din Constanta, s-a intervenit si in Parlament, dar NE-AU LASAT-O PE CAP!!!! Cum ar fi; 'spalati-va cu ea pe cap, ca noi n-avem ce sa-i facem!" Uite, acum s-au anulat si sanctiunile, dar....ce folos, daca stan e tot pe functie? O s-o ia de la capat cu abuzurile, ptr ca nu stie sa faca altceva! Pai nu asa se face treaba, domnilor si doamnelor! Ati recunoscut ca a calcat stramb, sanctionati-o, demiteti-o, luati-o de-aici! Ce faceti voi dupa aceea cu ea, nu e treaba noastra! Sau aveti cumva de gand s-o lasati sa dea si concurs??? Adica sa-i legitimati prostiile?

Constantina
11 februarie 2016
cultura civica

orele de civica luate de la borcan cine le preda? carui titular i s-a completat norma cu civica?

UN OM REVOLTAT
11 februarie 2016
DE CE?

intrebari justificate: sunt sau nu politizate toate institutiile din educatie? De ce nu sunt numiti directori competenti in TOATE scolile din Constanta? Ce legatura are scoala cu politica si cu interesele financiare? De ce nu PUTEM SA IESIM DIN CERCUL VICIOS IN CARE NE INVARTIM? Stie cineva?

sa spuna
11 februarie 2016
directoarea!

....sa va spuna stan! Ea stie sigur cum e cu toate normele! Sau consiliul de administratie! Nu acolo se fac si se aproba incadrarile? Apoi nu le aproba Inspectoratul? Sau la 28 e altfel?

Răspuns la: cultura civica
Adăugat de : Constantina, 11 februarie 2016
orele de civica luate de la borcan cine le preda? carui titular i s-a completat norma cu civica?
Traian
11 februarie 2016
vicol

Ce cauta mosneagul vicol sa se plimbe prin Decebal?

Jos clica de la Dan Barbilian!
11 februarie 2016
Huoooo! Afaraaaaaa!

Ajunge! Ne-am saturat! Nu va mai suportam!

Sa trimitem
11 februarie 2016
o scrisoare!

Poate stie domnul Cioloș, prim- ministrul! O fi avut timp sa afle? Sa-i trimitem o scrisoare, sa-i spunem cum e la Constanta! Poate citeste....

Răspuns la: DE CE?
Adăugat de : UN OM REVOLTAT, 11 februarie 2016
intrebari justificate: sunt sau nu politizate toate institutiile din educatie? De ce nu sunt numiti directori competenti in TOATE scolile din...
Ce inseamna
11 februarie 2016
"in curand"?

Cand va fi efectiv functional campusul de la Cumpana? Mai precis, cand vor incepe elevii sa invete acolo?

Hei, ISJ-ule!
11 februarie 2016
Cand ne raspundeti?

Cand pleaca stan de la dan barbilian? Vrem o data precisa! Asteptam raspuns URGENT!

32 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0136 secunde