Cei mai buni 800 de elevi constănțeni se întrec la limba română

669
3
Cei mai buni 800 de elevi  constănțeni se întrec la limba română - olimpiadaromana-1360329573.jpg

Articole de la același autor

Întrucât pe 16 februarie erau programate, inițial, atât olimpiada la Limba română, cât și cea la Matematică, după cum ne-a declarat prof. Mihaela Niculae, inspector de specialitate limba română, la solicitarea elevilor, sâmbătă, 9 februarie, are loc etapa locală a Olimpiadei de limba și literatura română, pentru ca mai apoi să poată participa și la matematică.


Rezultatele de la română vor fi postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța pe data de 12 februarie, urmând ca pe 23 februarie să se desfășoare etapa județeană. Se califică la această etapă toți elevii care au obținut minimum 90 de puncte la etapa locală a olimpiadei, după soluționarea contestațiilor.

Iată și unitățile unde vor susține proba cei aproximativ 800 de elevi care sunt așteptați: Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea" Constanța (clasele VII-VIII) și Școala Gimnazială nr. 11 "Dr. C. Anghelescu" Constanța (clasele V-VI) - pentru școlile din municipiu, Colegiul Național "M. Eminescu" Constanța - pentru liceenii din municipiu, Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova (unitățile arondate cercului pedagogic din Hârșova), Liceul Tehnologic "Ion Podaru" Ovidiu (unitățile arondate cercului pedagogic din Ovidiu), Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia (unitățile arondate cercului pedagogic din Mangalia), Școala Gimnazială nr. 1 Eforie Nord (unitățile arondate cercului pedagogic din Eforie), Școala Gimnazială "Lucian Grigorescu" Medgidia (nivel gim-

nazial - școlile arondate cercului pedagogic din Medgidia), Liceul Teoretic "D. Hurmuzescu" Medgidia (nivel liceal - liceele arondate cercului pedagogic din Medgidia), Liceul Teoretic Băneasa (unitățile arondate cercului pedagogic din Băneasa), Liceul Teoretic Negru-Vodă (unitățile arondate cercului pedagogic din Negru-Vodă), Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" Cernavodă (unitățile arondate cercului pedagogic din Cernavodă), Liceul Teoretic Murfatlar (unitățile arondate cercului pedagogic din Murfatlar), Școala nr. 1 Năvodari (unitățile arondate cercului peda-gogic din Năvodari).

Reamintim că, în luna aprilie, Colegiul Național "Mihai Eminescu" va găzdui etapa națională a Olimpiadei de limba și literatura română pentru liceeni.

De asemenea, tot în acest week-end vor avea loc olimpiadele la limba engleză și la religie.


Comentează știrea

WTF?
9 februarie 2013
WTF?

Bine ca se modifica data la faza locala pentru toti cretinii care se cred perfectii la toate materiile. Sincer, daca am avea atatia copii destepti atunci viitorul ar trebui sa sune cat se poate de bine nu? Parinti frustrati, de pe vremea lui Ceasca care de abia au terminat si ei liceul si care isi trimit copii la toate materiile pentru a i face sa creada ca ei vor asta si ca vezi doamne sunt cei mai despteti.

Man.
9 februarie 2013
Olimpiada

Pentru wtf.Frustat esti tu,nu ai participat sau nu participi pentru ca esti un DOBITOC.

Ana
13 februarie 2013
olimpiade

Nu parintii sunt cei care trimit copiii la olimpiade, ci profesorii. Nu intotdeauna sunt trimisi la olimpiade cei mai buni copii. Copilul meu merge la olimpiada de matematica. Este foarte capabil , numai ca, ce se da la olimpiada(faza locala) ei nu lucreaza. In clasa lor este doar o fata care are medii numai de 10. Asta nu inseamna ca este as la toate materiile sau ca isi merita acele medii .Ei bine, a fost trimisa la foarte multe materii(pentru olimpiada). Sunt copii, care nu exceleaza la matematica, in schimb sunt buni la tehnologie sau la geografie sau ... Nu este corect pentru ceilalti elevi. Cam asa se practica.

Răspuns la: WTF?
Adăugat de : WTF?, 9 februarie 2013
Bine ca se modifica data la faza locala pentru toti cretinii care se cred perfectii la toate materiile. Sincer, daca am avea atatia copii destepti...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9043 secunde