"Ce mă atrage pe mine la Constanța, în capătul lumii?"

Sâmbătă, într-un context foarte important pentru lumea teatrală, și anume aniversarea marelui William Shakespeare, dar și Ziua Internațională a Cărții, la Teatrul de Stat din Constanța a avut loc un eveniment poate istoric pentru această instituție considerată de provincie, dar cu ambiții mari.

Despre Matei Vișniec se spune că este, după Eugene Ionesco, al doilea dramaturg român care s-a impus în lumea teatrală franceză, iar la Constanța de numele său se leagă un titlu de Doctor Honoris Causa acordat acum doi ani de Universitatea "Ovidius", dar și cea mai recentă premieră a spectacolului "Șobolanul rege", în regia lui Radu Dinulescu, după textul lui Vișniec. Iar la Teatrul de Stat din Constanța a venit nu numai să vizioneze punerea în scenă, dar și să-și lanseze ultima sa carte "Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…".

În prezentarea făcută, conf. univ. dr. Cristina Tamaș afirma: "În realitate, scriitorul este convins că atunci când a început să scrie teatru, în România ab-surdul era de fapt realitate și de aceea în cazul său elementele absurdului se aliază cu dimensiunile valorilor grotescului, mai ales când autorul pledează pentru extirparea și cauterizarea formelor totalitarismului est-european. Dramaturgul mărturisea într-un interviu că succesul pieselor sale se datorează în primul rând circulației lor prin intermediul limbii fran-ceze. Noi credem că succesul acestor «flori de colț», cum le-am putea numi, se datorează realismului lor crud, uneori aproape neverosimil", a mai spus același decan al Facultății de Litere.

"Cel mai greu în viață este să devii tu însuți!"

Dintr-un discurs spumos, absorbitor de-a dreptul, cu care Matei Vișniec a reușit să-și capteze auditoriul constănțean, ni s-au părut remarcabile mărturisirile legate de Constanța.

Prima din cele trei întâlniri profunde cu acest oraș este legată de copilăria sa și venirea în fiecare an la mare.

"Acea călătorie de la Rădăuți la mare era momentul cel mai important al vieții mele. Cele două săptămâni pe care le petreceam aici, când aveam 4-5-7 ani, erau un ritual și zilele cele mai fascinante din viața mea. Marea nu numai pentru mine, dar pentru atâția oameni, este o formă de energie, de mister care îți dă liniște, te și tulbură, te pune în fața misterului cosmic, într-un fel. Constanța a fost pentru mine un reper afectiv.

Când am terminat facultatea, în 1980, și s-au afișat listele de posturi, erau trei de filozofie la trei licee din Constanța. Și atunci am avut un fel de frison în mine și mi-am zis ce-ar fi să mă duc la Constanța. Și mă și vedeam ca Ovidiu, pe malul mării, scriind, rupându-mă oarecum de lume, începând să mă hrănesc mai ales din mitologia mării. În ultima clipă, în loc să spun Constanța, am spus Dorobanți, comuna Plătărești, și am ră-mas lângă București, la 30 km, în colcăiala vieții literare. Deci, a doua întâlnire a fost oarecum ratată.

Constanța a mai reapărut în viața mea în 1990, după căderea comunismului, când eram deja la Paris, făceam doctorat, și primesc o scrisoare de la Ministerul Culturii care-mi propune să preiau direcția Teatrului de Stat din Constanța. Iarăși a fost un moment de extraordinară emoție și cotitură și, în ultimul moment, am zis NU. Experiența franceză mi se părea mult mai importantă.

Iată-mă acum, aici, ca autor și-mi spun că e mult mai bine și mai natural pentru un autor să vină într-un teatru în care este jucat. Probabil ca director de teatru ar fi fost incompetent… și mă simt foarte fericit că n-am luat decizii proaste în anumite momente ale vieții mele. Este destul de tulburător să te gândești de câte ori în viață ai posibilitatea de a alege o altă viață. De fapt, cel mai greu în viață este să devii tu însuți și să faci acele alegeri care să te ducă spre adevăratul tău destin. Eu cred că fac parte dintre acei nu prea mulți oameni care și-au găsit adevăratul destin", spunea Vișniec.

Povestea unicului Doctor Honoris Causa

O altă întâlnire a celebrului dramaturg cu orașul nostru se leagă de mediul universitar. "Un alt semn foarte ciudat al Constanței a fost și acum doi ani, când mi s-a propus să devin Doctor Honoris Causa al Universității «Ovidius». Am zis din nou de ce Constanța? Mai primisem și alte invitații, spre exemplu de la Suceava și am spus nu, nu, nu. Eu sunt din Suceava și e ca și cum m-ar face mama Doctor Honoris Causa. Pentru ea oricum sunt genial, sunt doctor în toate. Dar la Constanța, acolo, în capătul lumii, unde eram eu fascinat, am zis DA. Și mi-am zis că voi accepta doar o singură dată această comedie, care este atât de frumoasă de fapt. Dar din nou spun, cred că, până la urmă, alegerile pe care mi le-am făcut în viață au fost cele bune, pentru că m-am dedicat cuvântului, scrisului, cuvintelor în două limbi, mai mult decât una. Am trăit aproape două vieți, de fapt aproape trei vieți pentru că am fost și dramaturg, și poet, și romancier, și am scris iubind toate genurile literare. Dintotdeauna misiunea mea a fost să scriu, dar ca un mesager, transmițând ceva pentru ceilalți", și-a continuat mărturisirile același oaspete de onoare al Teatrului de Stat.