Ce competiții școlare GRATUITE propune ISJ

556
Ce competiții școlare GRATUITE propune ISJ - conferintaisj-1353623800.jpg
Prima competiție a cărei etapă locală este programată pe 15 decembrie se numește Concursul județean de matematică "Tomis", se adresează în acest an elevilor claselor V-VIII și este inițiată de consiliul consultativ al profesorilor de matematică. 

În municipiul Constanța, unde deocamdată s-au înscris 1.000 de elevi, concursul se va desfășura în școlile gimnaziale "Dimitrie Cantemir", "Remus Opreanu", "Mihai Viteazul" și Liceul Teoretic "Decebal", iar în județ, unde sunt 600 de candidați, elevii vor fi găzduiți de sectoarele metodice ale disciplinei matematică din Năvodari, Mangalia, Cernavodă și Mangalia. 

Etapa județeană este programată pe 2 februarie 2013, în municipiul Constanța. Inspectorul școlar general prof. dr. Răducu Popescu a ținut să precizeze că, la final, vor exista doar trei premii, conform podiumului.

Tot în luna decembrie, vom afla laureații Concursului de creație literară destinat elevilor din clasele IX-XII, organizat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, pe trei secțiuni: poezie, critică literară-eseu și proză scurtă-dramaturgie. Juriul, format din membri ai Filialei, dar și din reprezentanți ai ISJ Constanța, va delibera până pe data de 30 noiembrie la cine trebuie să ajungă Premiul pentru poezie "Cătălin Băjenaru", Premiul pentru critică literară-eseu "Puiu Enache" și Premiul pentru proză scurtă-dramaturgie "Eugen Lumezianu". 

Pentru anul viitor, deocamdată, a fost programat Festivalul județean de artă teatrală, în perioada 2-5 aprilie, Concursul "Satul românesc - tradiție și modernitate" destinat elevilor din mediul rural, în perioada 2-5 aprilie, și Concursul județean "Lecturiada", de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, pe data de 23 aprilie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Noiembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : LuminaMATH merge mai departe
Pagina a fost generata in 0.6579 secunde