Ce ar putea tulbura rău de tot apele la Universitatea "Ovidius"

1695
6
Ce ar putea tulbura rău de tot apele la Universitatea

Articole de la același autor

Cea de-a doua dezbatere publică programată înaintea referendumului de la Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a fost una care a reușit să dezamăgească și actuala conducere a acestei instituții, prin totalul dezinteres al cadrelor universitare. "Stimate scaune goale", a încercat să glumească prof. univ. dr. Petru Bordei, președintele Senatului UOC. "Speram să fie ceva mai mulți participanți decât la prima dezbatere, dar descopăr că sunt chiar mai puțini ca data trecută. Poate la ultima întâlnire, ce va avea loc pe 1 no-iembrie, vor fi prezenți mai mulți colegi", a adăugat Bordei. Rectorul interimar prof. univ. dr. Ion Bordeianu, aflat și el la prezidiu, a rugat presa - cea care a răspuns "prezent" dezbaterii publice 100% - să transmită un apel și o rugăminte majoră la întreaga clasă universitară de la "Ovidius" să se mobilizeze pentru referendumul din 11 no-iembrie, când se va vota forma de alegere a viitorului rector: vot universal și secret sau concurs public. "Nu este deloc ușor să conduci o instituție de o asemenea anvergură în interimat. Suntem în-tr-o situație excepțională, în care am fost obligați să luăm măsuri excepționale, care nu sunt pe placul nostru, al cadrelor universitare. Interimatul la care particip fără voia mea l-am acceptat pentru că situația era și este critică", a afirmat Bordeianu. Întrebat de ce acest dezinteres pentru participarea la dezbaterile publice, rectorul interimar a răspuns: "Este în interesul corpului didactic, și nu al nostru ca și administrație temporară. Din păcate, eu mă tem că nu vom avea cvorum nici la refe-rendum și atunci vom mai pierde două săptămâni pentru a organiza un altul. Eu spun că interimatul este ca și înainte de scufundarea vaporului, în care șobolanii ies de teama morții. Mi-e greu să vă dau o explicație a dezinteresului, dar cred că una poate fi aceea că vor fi electori care știu deja cu ce candidat vor vota". La masa prezidiului s-au mai aflat prof. univ. Mirela Damian, Facultatea de Educație Fizică și Sport, pre-ședintele Comisiei de comunicare și imagine, și jr. Loredana-Maximiliana Dan, șef Serviciu Juridic și Contencios, aleasă președinte al Biroului Electoral Central. În următoarele două-trei zile, vor fi afișate listele cu electorii, iar candidaturile pentru funcția de rector al Universității "Ovidius" vor fi depuse după ce referendumul va decide care este forma "de succes". Cert este că marea majoritate își dorește ca viitorul rector să fie ales prin vot universal și secret și pentru că acel concurs public ar putea aduce în fruntea UOC o persoană din afară, despre care am aflat că nu trebuie neapărat să fie cadru universitar. Lucru ce ar tulbura rău de tot apele la cea mai mare universitate de stat de la malul mării!

"Nici nu mă gândesc să candidez!"

Rector interimar de peste o lună, prof. univ. dr. Ion Bordeianu declara, ieri, că nu și-a imaginat că poate fi atât de greu să fii rector: "Abia acum am descoperit, și nu o spun cu lipsă de modestie, cât este de greu, pentru că am comparat totdeauna funcția pe care am avut-o, aceea de director de spital aproape nouă ani, cu un număr de angajați poate un pic mai mic aici la universitate, dar lucrurile sunt foarte complicate". Despre ceea ce va trebui să facă viitorul rector, prof. Bordeianu a afirmat că este foarte important să aibă un program managerial foarte clar, pe care să-l implementeze și mai ales să aibă alături o echipă care să-i fie fidelă.

Și pentru că a vorbit de măsurile excepționale pe care a fost obligat să le ia, rectorul interimar consideră că cea mai neplăcută a fost aceea de suspendare a rectorului Dănuț Epure. "Am fost obligat să iau o măsură neplăcută, pe care am făcut-o cu multă strângere de inimă, dar așa prevede Codul Muncii", a mai declarat rectorul interimar. Care a ținut, totodată, să sublinieze că nici nu se gândește să-și depună candidatura de rector al Universității "Ovidius". În ceea ce privește concluziile corpului de control al ministerului Educației, acestea vor apărea cel mai probabil peste o lună, mai ales că n-a fost un control obișnuit, ci unul de fond. "Oricum, concluziile con-trolului nu vor fi bune!", a mai adăugat rectorul interimar.

Comentează știrea

Spectator
25 octombrie 2013
Jenant

Vai de mine, "strangere de inima" ca era dat afara un infractor, a carui arestare a oficializat mizeria in care se scalda Univ. Ovidius ?!?! Oamenii astia parca traiesc intr-un univers paralel ? Se pare ca, daca vor fi alegeri, tot un fel de Epure va fi ales, pentru "continuitate". Se pare ca nu doreste nimeni acolo sa le fie tulbure apele mai tare si sa se continue curatenia inceputa de DNA la Ovidius. Sa vedem daca ministerul va lua taurul de coarne si va spune lucrurilor pe nume, fiindca se stie bine ca nu doar la Epure si Stanciu se reduce coruptia de-acolo. Orice student stia asta ...

conf
25 octombrie 2013
nesimtire

Domne! Astia tin de scaune si de pozitii de spaga de nu se poate! Cat sa fii de nesimtit sa nu demisionezi dintr-o administratie compromisa si gretoasa prin inversunarea cu care stau acolo si conduc in continuare!! Frate, plecati dracului si nu mai apareti in fata cu speculatii filosofice si cu regrete ca ati dat afara pe cineva care vinde subiecte de admitere!!!!??Ma uit ca aveti o varta si sunteti atat de penibili, dar pe bani multi, ce e drept.

Lidia
25 octombrie 2013
universitatea din constanta....

A trecut aproape o luna de cand au inceput cursurile dar,abia acum se fac inscrierile. Nu se stiu inca toate notele,media generala(creditele),s-a anuntat joi depunerea actelor ptr burse cu termen vineri.Pe scurt,o mare debandada si lipsa de respect nu numai pentru studenti ci pentru munca lor,pentru care sunt platiti. Oare ce au facut pana acum ? Ce altceva a fost mai important decat situatia studentilor? Probabil gasirea unor noi metode,mai sigure,de luat spaga.

om de bine
25 octombrie 2013
Sa mergem inainte

Universitatea Ovidius trebuie sa-si continue drumul, sa-i elimine pe acesti indivizi care i-au patat imaginea, pe cei care incearca inca sa se agate de institutie (se stiu ei care sunt, nu e nevoie sa dam nume) si sa promoveze oamenii cinstiti care sunt destui in universitate, dar sunt tinuti in umbra. Aici vor veni generatii de copii care trebuie sa studieze, sa se formeze, sa-si gaseasca un loc de munca. Aici vor munci in viitor chiar unii din cei care vor termina studii la Ovidius. Sunt si vor fi multi oameni cinstiti care nu vor decat sa munceasca, sa aiba aici un loc de munca si sa traiasca o viata normala. Hai sa mergem mai departe, sa dam o sansa oamenilor de bine ! Cei care au gresit, asta a fost soarta lor, s-au jucat cu gloria, cu puterea, vor raspunde pentru asta. Dar institutia si traditia trebuie sa mearga mai departe. Nu cred ca dupa acest episod urat din istoria universitatii, cineva va mai avea curaj sa ceara "ceva" unui student.

Andru
25 octombrie 2013
Coruptia la Univ Ovidius

Trebuie sa recunosc ca nu sunt constantean si ca am considerat ca extinderea foarte mare a Universitatii Ovidius dupa 1990 nu este de bun augur intr-un oras precum Constanta, unde totul este de vanzare. Coruptia din port, din mediile interlope ale orasului a cuprins ca o plaga si universitatea. Personal, sunt sceptic ca va putea sa iasa din aceasta situatie, indiferent de cine va fi ales in noua conducere.

Aura
25 octombrie 2013
Management privat

Concurs si management dupa tipicul managementului privat (mngm privat pe bune nu dupa ureche cum se face in Ro). Poate vine si la conducerea universitatii ovidius un belgian, cum e cel de la Tarom sau un neamt capabil.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5703 secunde