Atmosferă incendiară la concertul Holograf, din Club Doors

350

Articole de la același autor

Clubul Doors a redeschis, vineri, 14 octombrie, seria evenimentelor cu un concert extraordinar "Holograf Back in Town!". Clubul a fost neîncăpător, fapt ce a demonstrat, încă o dată, că Holograf este una dintre cele mai apreciate și iubite trupe de muzică rock de către constănțeni. 


Solistul trupei, Dan Bittman, a fost la înălțime, încântându-i pe fani cu melodiile lor preferate, precum "Banii vorbesc", "Dincolo de nori", "Am rămas doar noi…". 


Clubul Doors a fost o gazdă primitoare pentru fanii Holograf, care au cântat cu patos, împreună cu membrii trupei, fiecare melodie. Pentru membrii trupei rock, concertul de vineri seara a fost motiv dublu de bucurie, deoarece, pe lângă faptul că au fost primiți cu căldură și emoție de publicul constănțean, în seara concertului, unul dintre chitariștii trupei, Iulian Vrabete, și-a serbat ziua de naștere. Așadar, fanii Holograf i-au urat chitaristului, în cor, "La mulți ani!", pe acordurile trupei lor îndrăgite. 


După spectacol, petrecerea a continuat în Club Doors, iar fanii deja vorbeau despre următorul concert Holograf, la Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Octombrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Concert Pacifica,  în memoria Gyuri Pascu
Pagina a fost generata in 0.506 secunde