Așteptarea a luat sfârșit. Profesorul și discipolul, pe aceeași scenă, în "Bătrâna și hoțul"

316
Așteptarea a luat sfârșit. Profesorul și discipolul, pe aceeași scenă, în

Articole de la același autor

Nerăbdarea constănțenilor care și-au cumpărat bilete încă de anul trecut la spectacolul "Bătrâna și hoțul", programat și reprogramat la Teatrul de Stat, pentru a-i vedea pe Ileana Ploscaru și Dan Cojocaru, va lua sfârșit în acest week-end. 


De data aceasta, spectacolul chiar se va juca, am primit asigurări de la cei doi protagoniști, avanpremiera urmând să aibă loc vineri, 20 ianuarie, de la ora 19, iar premiera sâmbătă, 21 ianuarie. 


Ieri, pentru două ore, am luat loc în fotoliul Teatrului de Stat pentru a asista la repetițiile de dinaintea așteptatului eveniment și am avut șansa de a descoperi travaliul extrem al montării în doi a unei piese relativ ușoare la prima vedere, dar care trebuie să transmită un semnal foarte clar: eternitatea artei, despre lupta iubitorilor de frumos de a se opune scurgerii timpului. 


"Și am mai vrut să arăt că nu toată lumea poate să se aroge drept artist. Trebuie să știm când să ne oprim, pentru că putem greși, putem vicia arta, putem s-o jignim…", mărturisea, ieri, regizorul Iulian Enache, care a mai montat la Teatrul de Stat două spectacole: "Orchestra Titanic" și "Niște năroji". 


"Nu mă așteptam să mă reîntâlnesc cu acest text!" 
În anul 1991, pe vremea când era actor la Teatrul Dramatic din Constanța (actualul "Oleg Danovski"), a jucat această piesă. Doar ce venise, în august 1990, iar regizorul Dan Alexandrescu, de la Târgu Mureș, monta la Dramatic "Părinți teribili" și "Ghebosul". 


"Am jucat în «Părinți teribili» și, între timp, împreună cu Ana Mirena, cochetam cu textul acesta, «Bătrâna și hoțul», de Aurel Savin. Repetam în sala Teatrului de păpuși, care aparținea tot de Dramatic. Și dacă tot era domnul Alexandrescu aici, l-am rugat să se uite și la noi un pic. În cele din urmă, a dat undă verde spectacolului și s-a jucat. Mi-amintesc că în timpul unei reprezentații s-a oprit lumina, pentru că încă se mai întâmpla în ’91. Noroc că aveam multe candelabre pe scenă și am jucat mai departe, așa încât nimeni nu și-a dat seama. Noroc că respectiva pană nu a durat prea mult. Nici nu mă așteptam acum să mă întâlnesc din nou cu acest text, pentru că alegerea a fost a doamnei Ploscaru și a lui Dan Cojocaru. M-au rugat să-i ajut și am răspuns afirmativ cu plăcere pentru că știam textul", afirma Enache. 


Întrebat dacă este vreo diferență între cele două montări, cea din 1991 și cea de acum, regizorul ne-a mărturisit: "Ah, e diferență mare între. În primul rând, atunci mai puteau fi valabile niște dialoguri revanșarde care sunt în text, pentru că eram aproape de perioada comunistă și ele aveau valoare. Acum le-am sărit, pentru că nu ar fi făcut decât să dea o notă de prăfuit și nu-mi doresc asta", a explicat același regizor. 


"Cel mai important spectacol din cariera mea!" 
Și dacă admirabilei Ileana Ploscaru pare să nu-i pună probleme rolul bătrânei soții a pictorului (nu dezvăluim mai mult…), în schimb tânărului actor Dan Cojocaru, care și-a dorit tare mult să joace cu profesoara lui din facultate, nu-i este prea ușor. 


"Este un contre-emploi, foarte greu, pentru că eu nu mă regăsesc absolut deloc ca persoană din personajul respectiv. Adică trebuie să compun cam tot ceea ce fac. Trebuie să-mi găsesc elemente din exterior ca să-mi definească personajul de interpretat. El a fost scris într-un fel la vremea respectivă, dar s-a schimbat cheia și trebuie adus în zilele noastre. Se vorbește despre timp, despre artă, care suferă cele mai mici modificări în timp, pentru că arta place și unuia ca mine care spune «Adevărata mea cultură este incultura». La premieră, piesa a fost scrisă într-un anumit context, iar noi am adus-o aici într-un timp fără de timp și devine un manifest pentru artă, în general. 


Mi-am dorit foarte mult să joc cu doamna Ileana și am căutat mai multe piese. Mă gândisem la un moment dat la Regina Mamă, jucată de Marius Bodochi și Olga Tudorache, dar a fost cam dificil să obținem drepturile de autor. Pentru mine înseamnă foarte mult acest spectacol. Este cel mai important din cariera mea de până acum", a mai subliniat actorul Dan Cojocaru. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017
Stire din Cultură-Educație : "Crăiasa Zăpezii",  un balet ca un basm
Pagina a fost generata in 0.5351 secunde