Arhitectul Palatului Comunal a fost apărat într-un proces de avocatul Barbu Ștefănescu Delavrancea

Planurile pentru Palatul Comunal (Primăria) au fost predate de arhitectul Ion Socolescu. Aflăm, din volumul "Con-stanța. Aventura unui oraș european" (editura Ex Ponto, 2003), al dr. Doina Păuleanu, că, la data de 1 iunie 1896, primăria semnează un contract cu August Pérrier prin care acesta se angaja "să zugrăvească plafonul sălii de ședințe în ulei și ornamente par-țial aurite, cu extensie asupra unor panouri încadrate cu bordură" (p. 227).
Inaugurarea palatului comunal are loc pe 20 noiembrie 1896. Sediul este vândut, în 1906, Poștei Române, primăria mutându-se cu chirie în strada C.A. Rosetti, și nu doar aici.
Dr. Doina Păuleanu evocă, în paginile volumului menționat, palpitantul proces intentat arhitectului Ion Socolescu, acuzat că a dat foc propriei locuințe din București pentru a încasa polița de asigurare. Acuzatorul era Take Ionescu, în timp ce apărătorul lui Socolescu era Barbu Ștefănescu Delavrancea. Procesul a fost "dincolo de aparențe, înfruntarea, cu o miză cumplită – probitatea unui crez și onestitatea unei vieți – a două moduri de a concepe restaurarea monumentelor istorice; printr-un verdict prob, dar greu previzibil, s-a asigurat supraviețuirea lor în forma și stilul inițiale" (p. 219).
Principalul suspect al incendiului a fost arhitectul Ion Socolescu, ceea ce a dus la încarcerarea sa imediată. Unul dintre cele mai puternice argumente în acuzarea sa a fost bazat pe chestiunea lumânărilor "Amsterdam extra". Astfel, Socolescu a cumpărat acest tip de lumânări de la prăvălia lui Amărășteanu, fiind nemulțumit de durata lumânărilor "Rosa extra". Capabile să ardă timp de 7-8 ore, lumânările "Amsterdam Extra" i-ar fi dat arhitectului posibili-tatea de a ajunge departe, pentru a se considera că focul a izbucnit din cauze naturale. Delavrancea contracarează, însă, acest argument, experimentând pe cont propriu "chestiunea lumânărilor": "De trei săptămâni arz trei feluri de lumânări: «Amsterdam extra», «Rosa lux» și «Rosa extra». V’am spus și v-o repet: «Amsterdam extra» durează aproape 11 ore, «Rosa lux» 11 ore și «Rosa extra» 10 ore. D-l Socolescu avea nevoie, dupe d-voastră, ca lumânările să dureze 7-8 ore. Dacă «Rosa extra» pe care le avea la îndemână durează 10 ore, de ce ar fi căutat să cumpere «Amsterdam extra»?" (extras din pledoaria lui B.Ș. Delavrancea, intitulată "Inocent", redată de dr. D. Păuleanu la p. 221).
Ultimul argument pe care îl aduce Take Ionescu vizează lichiditățile de care avea nevoie Socolescu, susținând că fondurile societății de asigurare ar fi singura sursă disponibilă în acest sens. În replică, Delavrancea distruge și această acuzație, aducând în instanță doi bancheri importanți ai României, care declară că i-ar împrumuta oricând bani lui Socolescu.
Spre sfârșitul pledoariei, Delavrancea își expune, dezlănțuit, crezul: "Nici o dovadă că d-l Socolescu a comis crima. Interes nu avea, mobilul nu există. Și cum v’ați explica un fenomen, imposibil de explicat, ca un om curat, absolut cinstit până la vârsta de 45 de ani, dintr’o dată și din senin, să treacă peste cinstea lui? credeți că e ușor să ve lepădați de ea când v’a guvernat o viață întreagă? Vă înșelați!
Pentru crimă, ca și pentru onoare, sunt căi lungi de străbătut, cu momeli, cu tentațiuni, cu fericiri nefaste și cu stăpâniri de sine adesea ori dureroase. […] Și n-ați descoperit o singură pată în toată viața lui Socolescu… I-ați ponegrit lupta pentru arta națională, ca și cum de la specula fără idealitate ar depinde gloria unui popor…" (din pledoaria "Inocent", redată de dr. D. Păuleanu la pag. 224).
Argumentele bine construite ale lui Delavrancea îi redau libertatea și onoarea lui Socolescu, verdictul de achitare fiind primit "târziu în noapte, de o mulțime cu un entuziasm indescriptibil" (p. 224).