Anunț de la Ministerul Educației: Încep reînscrierile și înscrierile la grădiniță
Articole recomandate
„Răţuşca cea urâtă”, dublă întâlnire cu copiii, în weekend
16 Aprilie 2024
Teatrul Odeon, anunțul trist al zilei. A murit unul dintre actorii iubiți și apreciați
13 Aprilie 2024
În premieră, un liceu teoretic constănțean a inițiat un proiect-festival de muzică rock
12 Aprilie 2024
Spectacolul ”Albă ca Zăpada”, în dublă reprezentație pe scena Teatrului ”Căluțul de Mare”
12 Aprilie 2024
Ministerul Educației Naționale anunță că din data de 8 mai, vor începe reînscrierile pentru copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2017-2018, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai.
"Ministerul Educației Naționale a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București să asigure toate măsurile necesare derulării în condiții optime a înscrierii în grădiniță. Astfel, în vederea cuprinderii în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unități de învățământ: reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2017-2018, respectiv înscrierea copiilor nou-veniți. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai", reiese din comunicatul de presă al Ministerului Educației.
Potrivit Ministerului Educației , intervalele orare aferente reînscrierilor și înscrierilor vor fi stabilite de conducerea unității de învățământ și vor fi afișate, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), și eventual pe site-urile inspectoratelor școlare.
"Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de crieterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil", se redă în comunicatul instituției.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 28 Aprilie 2017
Luni, 24 Aprilie 2017
Vineri, 21 Aprilie 2017
Vineri, 21 Aprilie 2017
Joi, 20 Aprilie 2017
Joi, 13 Aprilie 2017
Joi, 13 Aprilie 2017
Sâmbătă, 08 Aprilie 2017
Vineri, 07 Aprilie 2017