Scafandrii constănțeni încep misiunile de "luptă"

243
Încă din iulie 2009, de la înființarea Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenție (CASI), toți cei 84 de scafandri încadrați în cele 25 de unități subordonate ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), unde există înființate structuri de scafandri, trec de cel puțin două ori pe an prin centrul constănțean (iarna și vara), astfel încât să poată efectua antrenamente atât în costume uscate, cât și în cele umede.

Timp de două săptămâni, scafandrii execută scufundări reale pe timp de zi și pe timpul nopții, simulând misiuni de căutare, identificare, recuperare manechine și obiecte de dimensiuni diferite. Antrenamentele sunt efectuate în mai multe locații, sub coordonarea locotenentului colonel Adrian Hor-nea.

Lt. col. Hornea are o vechime în activitate de 27 de ani, peste 7.000 de ore de scufundare și deține Brevet categoria I, adică poate executa scufundări la peste 60 metri adâncime.

Fiecare zi de antrenament a scafandrilor de intervenție se desfășoară în intervalul 08:00 - 23:00. Scufundările pentru executarea misiunilor primite în cadrul poligoanelor de antrenament se desfășoară în echipe mixte, pentru a se asigura atât schimbul de experiență, cât și dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare sub apă astfel încât, la final, să se asigure succesul misiunii primite.

"Ideea înființării acestui centru este extraordinară din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că putem efectua antrenamente sub stricta supraveghere a instructorilor profesioniști și a cadrelor medicale. Aici ne întâlnim cu mai mulți colegi din diferite zone ale țării și putem face schimb de experiență. În funcție de arealul geografic existent în zona de competență a fiecărui inspectorat, unii dintre noi au experiență în scufundarea în lacuri, alții în ape curgătoare, iar alții în ape sărate", a precizat plt. maj. Alexandru Ionescu, scafandru al Grupului Special de Salvatori din cadrul ISU București, în urma antrenamentelor efectuate la Marea Neagră.

Centrul de antrenament al scafandrilor de intervenție permite organizarea și derularea, în foarte bune condiții, a unor activități pe linia pregătirii în domeniul intervențiilor și misiunilor subacvatice, îmbunătățirea capacităților și echipamentelor pentru intervenții, atât a efectivelor IGSU, cât și a celorlalte structuri subordonate Ministerului Afacerilor Interne. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3229 secunde