Galerie FOTO. Zona istorică a Constanței se înnoiește! Clădiri renovate, târguri și zgârie nori

6676
1
Lăsată ani de zile într-o nepăsare totală, zona istorică a Constanței a supraviețuit numai datorită prestigiului și clădirilor care se regăsesc în această zonă căutată de turiști. Reabilitarea din ultimele luni a venit aproape în ultimul moment, dar a reușit să schimbe fața ponosită a Peninsulei. Cu un foarte mare potențial turistic, dar și rezidențial, zona istorică are nevoie însă de un plan foarte clar de dezvoltare pentru următorii ani.

Primăria Constanța a realizat deja un Plan Urbanistic Zonal pentru Peninsulă, care a și fost supus dezbaterii în anul 2013. Au fost atunci multe voci care au combătut planurile de a ridica blocuri turn pe faleză. Între timp, PUZ-ul a fost blocat de autoritățile locale, pe fondul reabilitărilor realizate și se pare că va mai suferi modificări. "Propunerea respectivă a fost supusă dezbaterilor, dar, evident, el nu era într-o formă finală. Noi ținem cont de toate argumentele care sunt clare. De aceea, nu am grăbit lucrurile, pentru că nimeni nu se aștepta la un asemenea impact al proiectelor făcute de noi", a declarat, pentru "Cuget Liber", viceprimarul Decebal Făgădău, care a inițiat programele de reabilitare cu fonduri europene derulate, în prezent, în Peninsulă.

"Vom reglementa chiar și tipul de muzică ce se va cânta în piață!"

Potrivit acestuia, zona istorică trebuie să aibă o dezvoltare unitară, atât în ce privește imobilele vechi, cât și activitățile economice, culturale și de petrecere a timpului liber. "Nu vreau ca prin noul PUZ noi să cuprindem doar modificările din punct de vedere urban, ci să prevedem și modul de viață din această zonă. De exemplu, pe strada Titulescu va fi prevăzut concret că vor exista cinci puncte de vânzare, un anticar, unul pentru suveniruri, altul pentru produse handmade, altul pentru fotografii și așa mai departe. Vreau să vin din start și să reglez toate aceste lucruri. Vom reglementa chiar și tipul de muzică ce se va cânta în piață", a mai adăugat Decebal Făgădău.

Târg de flori și târg de colecționari, în Piața Ovidiu

În ce privește modificările urbanistice, acestea vor viza și reabilitările imobilelor de importanță istorică, care, în prezent, sunt lăsate în paragină sau în conservare. "În prezent, s-a înmulțit numărul solicitărilor celor care doresc să investească în restaurarea și reconfigurarea imobilelor existente. De exemplu, Casa Zambaccian tocmai și-a schimbat proprietarul, iar noul proprietar vrea să o refacă. La fel și Vila Șuțu, care urmează să fie restaurată", a explicat viceprimarul Constanței. Acesta ne-a mai spus că toate solicitările trebuie incluse în noul PUZ. "Vrem ca, de exemplu, patru week-end-uri pe an să avem în Piața Ovidiu, un târg de flori sau Târgul colecționarilor. PUZ-ul trebuie să reglementeze toate aceste activități, dar și ce este interzis sau ce necesită autorizație", a completat Decebal Făgădău.

Turnuri de 30 de etaje, pe faleză

Vechiul PUZ prevedea ridicarea de clădiri înalte, atât de apartamente, cât și de hoteluri. "Analiza situației actuale a pus în evidența existența unor elemente de reper la nivelul siluetei Peninsulei, care marchează două din cele patru colțuri ale zonei, clădirea Camerei de comerț și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, respectiv centrul acesteia, clădirea Muzeului de Istorie și Arheologie și minaretul Moscheii din Piața Ovidiu. Se propune completarea sistemului de repere cu patru accente înalte de maxim P+30", se arăta în vechiul PUZ.

Cei patru giganți ar fi trebuit să fie amplasați astfel: doi la intersecția str. Traian cu Bd. Tomis, în vecinătatea sediului nou al Palatului Justiției, unul pe strada Remus Opreanu, "în vecinătatea hotelului Palace și a Comandamentului Marinei Militare, lângă hotelul neterminat, propus ca și accent vertical în PUZ-ul precedent", iar al patrulea "la baza versantului spre plajă, un pic mai la nord de strada Aristide Karatzali". "Aceste accente vor fi secondate de o serie de clădiri turn, amplasate în zona plajei Modern. Se va marca astfel conturul Peninsulei și la nivelul cadrului construit, în perspectivele ce se deschid asupra zonei", se mai arată în document.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Luni, 06 Octombrie 2014
Stire din Constanța focus : Cazinoul, în imagini Video HD
Pagina a fost generata in 0.6387 secunde