Adio, "Republica"! Ce se va întâmpla cu cel mai mare cinema din Constanța

1765
1
Adio,
Clădirea unde a funcționat fostul cinematograf "Republica" ar putea deveni, din nou, un simbol al orașului Constanța, după ce acesta va fi transformat într-un modern Centru pentru tineret.

Fostul cinematograf "Republica" se află în centrul municipiului Constanța, pe una dintre cele mai circulate și vizitate artere, Bulevardul Ferdinand. Încă de la începutul funcționării, în anul 1962, cinematograful "Republica" a devenit o marcă de renume printre unitățile de acest gen, un reper important al culturii constănțene.

Cu timpul, clădirea și interiorul au intrat într-o stare degradantă și numai reabilitarea completă mai putea să dea o altă imagine. Acest lucru este posibil acum, după ani și ani în care reprezentanții CJC au făcut demersuri pentru a obține fonduri europene pentru reabilita-rea și modernizarea acestui spațiu central.

În cursul zilei de ieri, reprezentanții Consiliului Județean Constanța au dat startul lucrărilor de punere în practică a proiectului "Centrul multifuncțional educativ pentru tineret". Valoarea totală a proiectului este de 13.377.765,56 lei, iar finalizarea noii construcții ar urma să fie gata în luna decembrie a acestui an.

valo

Potrivit proiectului care vizează reamenajarea clădirii, noul "Centru multifuncțional educativ pentru tineret" va avea parter și două etaje.

Interiorul va cuprinde un cinematograf, o sală de conferințe, sală de spectacole, simulatoare și laboratoare, astfel că cei care execută lucrarea vor construi loje pentru spectatori, ecran de cinema, vor extinde actuala scenă și vor construi o scară de beton pentru accesul la etaj. Fațada principală a centrului va fi de tip perete vitrat, realizat din sticlă securizată. Pereții exteriori vor fi termoizolați cu polistiren de 10 cm, plasă de fibră de sticlă și tencuială de exterior, culoarea albă, iar tâmplăria folosită va fi din aluminiu natur.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și arhitectonic din zonă, în vederea stimulării creșterii economico-sociale locale și regionale, creării de noi locuri de muncă, în contextul protejării mediului înconjurător și asigurării dezvoltării durabile.

Reabilitarea vizează consolidarea clădirii, supraetajarea parțială, înlocuirea finisajelor degradate, dotarea și modernizarea fostului cinematograf, respectiv realizarea noilor compartimentări pentru funcțiunile necesare. Noua instituție va purta numele regretatului actor de film, constănțeanul Jean Constantin. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5044 secunde