SCANDALOS / Înmormântarea, la mâna groparilor?

2090
1
SCANDALOS / Înmormântarea, la mâna groparilor? - 27martiefond-1332858909.jpg

Articole de la același autor

Profitând de situația delicată, groparii au amenințat familia că nu le îngroapă mortul dacă nu mai primesc 200 de lei, după ce, anterior, fuseseră "omeniți și cu bani, și cu vin". "Asta se întâmplă în toate cimitirele! Niște nenorociți, i-am dat afară!", precizează administratorul cimitirului.

Ferească Dumnezeu să purcezi pe lumea cealaltă nepregătit din punct de vedere financiar! Nu de alta, dar ai toate șansele de a rămâne neîngropat! Pe lângă obișnuitele cheltuieli, de la an la an mai mari, te poți lovi inclusiv de propriile taxe ale groparilor, altfel, angajați și plătiți de administrația cimitirului să-și facă treaba până la capăt. Din păcate, mulți dintre ei nu catadicsesc să se apuce de muncă înainte de a negocia cu rudele defuncților tarife suplimentare. La care se adaugă o gustare și băutura de rigoare, pe care groparii le cer… de la obraz! Culmea e că le și obțin, dovadă că astfel de practici proliferează, mita groparilor ajungând să țină pasul cu inflația și cu zona în care este amplasată groapa.

"Aproape să-mi smulgă portofelul din mână!"

Luban Elena, din Constanța, și-a îngropat, pe data de 14 martie a.c., o mătușă care nu avea fami-lie și nici bani de înmormântare. Având loc de veci în Cimitirul "Con-stantin Predescu" din Constanța (Palas), ca rudă apropiată, femeia a fost de acord s-o înmormânteze în locul tatălui său, decedat în urmă cu mulți ani: "Pentru des-humarea tatălui și îngroparea mătușii (o groapă simplă, nu cavou!), am plătit 1300 de lei, incluzând și transportul mortuar. La cimitirul din Palas, cei doi gropari, care începuseră să sape groapa, mi-au cerut bani și vin. Le-am dat o sticlă de doi litri de vin și câte 10 lei fiecăruia. După oficierea slujbei religioase, în timp ce o acopereau cu pământ, mi-au mai cerut de la obraz încă 200 de lei. Văzându-i cu mâna întinsă, amețită cum eram, le-am mai dat 80 de lei, dar nu au fost mulțumiți, amenințând că o vor lăsa neîngropată. Le-am dat în total 190 lei, mai mult n-am avut, aproape să-mi smulgă portofelul din mână! Oare Administrația Cimitirelor nu are nimic de spus în această privință? Sper ca măcar de acum încolo să se pună capăt acestor practici, de care se lovește toată lumea, dar nu se face nimic! Dacă am ajuns să dăm mită și groparilor, e grav de tot!".

Practică încurajată și de rudele defunctului

Obiceiul propriilor taxe ale groparilor nu este de ieri, de azi, ci de ani buni, iar zona face prețul. Cunoscând aceste… apucături, cei din Administrația Cimitirelor Constanța atrag atenția familiilor decedaților că groparii sunt angajați și plătiți de cimitirul unde lucrează să-și facă munca până la capăt și că nu sunt obligați să le plătească niciun leu în plus. Administratorul cimitirului Constantin Brătescu, Georgeta Avram, ne-a explicat că chiar și în aceste condiții, oamenii continuă să le dea bani în plus groparilor, plus vin, plus pachete cu produse alimentare… să fie de sufletul răposatului! Nu e de mirare că în aceste condiții, tupeul groparilor se îngroașă de la o zi la alta: "Dacă oamenii nu le dădeau bani, nu se mai întâmpla așa ceva, când totul e deja plătit! Noi îi prelucrăm și îi controlăm cât putem pe gropari, soțul meu e toată ziua în cimitir, pe capul lor, dar vă dați seama ce fel de oameni fac munca asta! Niște nenorociți, i-am identificat pe cei din cazul de față și i-am dat afară! Însă, din păcate, asta se întâmplă în toate cimitirele! Rugăm rudele decedaților să depună plângeri dacă se află în fața unor asemenea situații!".

v v v

Potrivit obiceiului, groparii oricum primesc de pomană. În condițiile în care o înmormântare presupune cheltuieli uriașe în ziua de azi, ei profită de durerea omului și recurg la șantaj, dacă nu primesc banii doriți. Care credeți că sunt factorii care le dezvoltă acest tupeu?

Comentează știrea

Teodora Voicu
29 noiembrie 2015
Groparii din Bucuresti

De acord cu cele scrise anterior, familia Popa a patit la fel . Groparii au avut pretentia la 500 de lei. Durerea cea mare este ca la doua zile a mai decedat un membru al familiei. Cat credeti ca le-au cerut groparii? Frumoasa suma de 750 de lei! Este inadmisibil ce se intampla! Chiar nimeni nu face nimic cu aceasta problema cu care ne confruntam?

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Fun : Înmormântarea la români
Pagina a fost generata in 0.4374 secunde