Rețete pentru masa de Crăciun

310
Rețete pentru masa de Crăciun - 13decsiteretetecraciun-1386960726.jpg
Tobă de casă. Ingrediente: un cap de porc (fălcile, urechile și limba), 1 kg orici de porc, 2 kg carne de porc cu grăsime, g ficat, jumătate căpățână de usturoi, 3 foi de dafin, o lingură mare de sare, 2 cepe, o lingură boabe de ienibahar, o lingură rasă piper boabe, o linguriță rasă piper măcinat, o linguriță coriandru măcinat, un stomac de porc bine spălat și curățat, sare.Preparare: Capul și oriciul trebuie să fie pârlite bine. Alegeți carnea. Spălați ficatul și îndepărtați bila cu grijă să nu spargeți fierea. Puneți bucățile de carne din cap la foc în apă rece cât să le acopere cu 2 palme. Fierbeți la foc mic, spumând des, timp de aproximativ 60 de minute. După 60 de minute adăugați carnea, foile de dafin, ienibaharul, boabele de piper, ceapa spălată (cu tot cu coajă) și 1 lingură mare de sare. Fierbeți încă  o oră și adăugați ficatul. Lăsați să fiarbă ficatul și opriți focul. Scoateți carnea și strecurați zeama. După ce s-a răcit, desfaceți carnea și tăiați-o în bucăți potrivite împreună cu ficatul și șoriciul. Amestecați, gustați și sărați. Luați o cană din zeama în care au fiert cărnurile. Restul păstrați-o. Amestecați zeama cu usturoi, ienibahar, coriandru pisat și piper. Coasei stomacul, bine curătațat, la un capăt. Umpleți stomacul de porc cu amestecul de cărnuri și zeama aromată. Coaseți stomacul la celălalt capăt și introduceți-l în supa care au fiert cărnurile pentru încă 30-40 de minute. Scoateți toba și lăsați-o la răcit între două funduri de lemn, cu o greutate deasupra, pentru a-i da formă i a scoate excesul de zeamă. Toba se păstrează la rece ca atare sau se afumă în prealabil. Se servește rece, pe platorile de aperitive, cu muștar sau hrean în oțet cu smântână.
Ruladă specială de Crăciun. Ingrediente pentru 16 felii:
Umplutura: un măr, o lingură suc de lămâie, 2 lingurițe coajă de portocală rasă, 180 g stafide, 15 g cireșe confiate, câte 15 g coajă de portocale și de lămâie, glasate și tocate, 100 g zahăr, 50 g unt topit, un sfert linguriță scorțișoară și ghimber, 3 linguri coniac, 200 g migdale dulci marinate, 150 g zahăr pudră, 2 linguri lichior de migdale. Aluat:
350 g aluat de foi congelat; un gălbenuș. Preparare. Etapa I: Se amestecă mărul cuburi cu suc de lămâie, coaja de portocală, stafide, cireșe, citrice glasate, zahăr, unt, mirodenii și coniac. Se lasă peste noapte. Se frământă marțipan din migdale, zahăr pudră și lichior de migdale. Se dă la frigider. Etapa II: Se întinde o foaie de aluat de 30 x 20 cm. Se împarte ân trei, pe lung. În mijloc se așază jumătate din umplutură, deasupra un baston de marțipan și restul de umplutură.
Etapa III: Treimea exterioară de aluat se crestează pe diagonală, la distanțe de 2,5 cm și se așază pe centru, luând naștere rulada. Se așază într-o tava rece, se unge cu gălbenuș și se coace 35 - 40 minute la 180 grade Celsius. Timp: preparare - 40 minute; coacere - 40 minute. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 01 Noiembrie 2013
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Vineri, 25 Octombrie 2013
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Vineri, 11 Octombrie 2013
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 1.483 secunde