Prelungirea concesiunii locului de veci

332

Articole de la același autor

Contractul de concesiune pentru un loc de veci în cimitirele municipiului Constanța expirat nu se prelungește din oficiu, însă fostul titular sau una dintre rude pot solicita reconcesionarea. Deci, titularul unui contract de concesiune ar trebui să nu scape din vedere data expirării acestui contract. În caz contrar, va fi pasibil de cheltuieli suplimentare, scăparea fiind penalizată cu o taxă de trei ori mai mare decât cea normală (taxa anuală de concesiune percepută în prezent de primărie pentru un metru pătrat concesionat este de 2,40 lei). 

Forma cea mai avantajoasă. În concluzie, doamnă Dana Apostol, formula cea mai avantajoasă rămâne prelungirea termenului contractului de concesionare. Acest lucru este posibil prin acordul părților, prelungirea pu-tându-se face cu durata inițială a contractului, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de regulamentul primăriei, pe baza unei cereri înregistrate cu cel puțin cinci zile înainte de data expirării duratei de concesiune.

Cine semnează contractul. Cât privește ruda care poate semna contractul de reconcesionare, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a cimitirelor de pe raza municipiului Constanța, aprobat de Consiliul local, aceasta trebuie să facă dovada că este cea mai apropiată în grad cu fostul titular al locului de concesiune sau cu persoanele înhumate în acel loc. Dacă au trecut mai mult de șase luni de la expirarea termenului contractului, reconcesionarul va achita triplul taxei de concesionare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4157 secunde