Își acuză patronul că face tot felul de abuzuri, sub pretextul crizei

505
Își acuză patronul că face tot felul de abuzuri, sub pretextul crizei - 6eaf935a9ba18155b5f0e5f74505f4f1.jpg

Articole de la același autor

Studiile arată că există destui patroni care profită din plin de perioada crizei pentru micșorarea drastică a cheltuielilor sau pentru camuflarea efectelor unui management defectuos. Astfel, zeci de firme au micșorat salariile, au făcut concedieri masive și aproape că au renunțat la promovări.
"Criza nu a lovit așa de tare firma la care lucrez. Totuși, patronul, prin reprezentanții lui, lasă impresia că deja am intrat în faliment. Eu înțeleg că sunt mari probleme la nivelul economiei mondiale, care se răsfrâng prin ricoșeu asupra tuturor domeniilor de activitate. Dar de aici și până la faliment e cale lungă.
Prima măsură anti-faliment pe care a luat-o patronul a fost să ne scurteze concediul de odihnă față de bugetari. Am vociferat noi, dar a ieșit șeful de la Resurse Umane și ne-a spus că e legal, se respectă contractul colectiv.
A doua măsură a fost să taie primele pe care le mai dădea unora și altora. Aici, n-am avut ce comenta, știți cum e, dacă nu taci când trebuie o încurci rău de tot, că doar e criză!
A treia măsură a crizei urmează s-o ia acum, după ce unii mari analiști economici propun ca bugetarii să fie trimiși în concediu fără plată zece zile. Patronul nostru, om receptiv, cu toate că nu face parte din categoria bugetarilor, ne-a anunțat că vrea să fie primul care să aplice propunerea asta. Dar a și plusat, în sensul că va trebui să ne odihnim - fără plată, 25 de zile. Cine are de comentat să-și găsescă alt job. Și n-a comentat nimeni!" – ne-a povestit Maria, o tânără de 32 de ani, care, ca și cei mai mulți dintre colegii săi, îi impută patronului că sub pretextul efectelor crizei... taie și spânzură, stresându-i în așa hal încât nu se pot concentra asupra muncii.

Patronii dau concedii mai mici decât statul
Românii care lucrează la patroni, potrivit studiilor, muncesc mai mult decât angajații din instituțiile de stat. Astfel, cei care lucrează în companiile private beneficiază, în medie, de 21 de zile de concediu pe an, în timp ce bugetarii au și 30 de zile libere pe an.
"Am prieteni bugetari care, după ce că au 30 de zile concediu de odihnă, atunci când au nevoie pot să-și ia și concediu de studii, pentru că legea le permite. La noi, patronul nu vrea să audă de așa ceva. Iar cine ia concediu medical este... cercetat la medicul de familie. Păi, legea nu e una pentru toți? Măcar să vorbească frumos și să arate că îi pasă, dacă tot nu e dispus la măsuri pro-angajați" - a continuat tânăra.

"Sunt stupefiat!" -
a răspuns patronul
Rugat să confirme sau să infirme… acuzele salariaților firmei pe care o patronează, ing. H. Apetrei a răbufnit: "Sunt stupefiat cum știu ei să-mi mulțumească! Am insomnii de grija lor, iar ei se țin de reclamații! E ultimul lucru la care mă așteptam - o reclamație la presă! Mai multe nu vreau să comentez! E afacerea mea, res-pect legile țării și numai eu știu câte fac pentru ca ei să aibă un salariu asigurat, mic sau mare, așa cum este el. Să mă acuze când o să încalc vreo lege, nu așa, fără niciun temei legal! Vă rog să-mi scuzați tonul, dar sunt super-stupefiat de tot!".

Durata concediului de odihnă se negociază
Contractul colectiv de muncă la nivel național și Codul Muncii obligă ca durata minimă a concediului de odihnă să fie de 21 de zile - ne-a explicat consilierul juridic Carmen Gigică. Peste această limită, concediul de odihnă ar trebui să se negocieze la nivelul fiecărei unități cu patronatul.
De asemenea, potrivit Legii nr. 130 din 1996 republicată privind contractul colectiv de muncă, negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie la orice unitate care are mai mult de 21 de salariați.
Atâta vreme cât la nivelul unei unități concediul de odihnă este de minimum 21 de zile, con-ducerea nu se află în conflict cu legea. Abia dacă numărul zilelor de odihnă este mai mic apar problemele.
De obicei, majoritatea unităților se axează pe limita minimă a concediului de odihnă. Dacă însă există cazuri în care patronii nu respectă prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel național privind durata concediului de odihnă anual sau alte capitole ale acestuia, salariații care se con-sideră nedreptățiți trebuie să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța (cu sediul în strada Decebal, nr. 13C, telefon 0241-69.12.54) cu o sesizare scrisă, pentru a se demara anchetele necesare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 12 August 2009
Stire din Cetățenești : Fumatul – un viciu cu multe costuri
Miercuri, 12 August 2009
Stire din Cetățenești : Rețeta zilei
Marţi, 11 August 2009
Stire din Cetățenești : SFATURI
Luni, 10 August 2009
Stire din Cetățenești : Cosmetica la domiciliu
Luni, 10 August 2009
Stire din Cetățenești : Sfaturi împotriva cicălelii!
Pagina a fost generata in 2.1722 secunde