"Din scorpie nu mă scot copiii vitregi!"

Dacă e să avem în vedere poveștile copilăriei, în majoritatea lor, mama vitregă joacă rolul personajului negativ, fiind considerată cea mai mare scorpie din lume.

Atunci când a acceptat să se că-sătorească cu un tată a doi copii minori, Amanda L. (37 ani) s-a gândit că are tactul necesar pentru a schimba perspectiva asupra acestui personaj negativ.
Din păcate, nu a reușit, ea fiind considerată de cei mici un generator inepuizabil de intrigi, cu toate că, în realitate, comportamentul ei este cu totul altul.
Femeia ne-a povestit că primul ei soț a părăsit-o din cauză că, vreme de nouă ani, cât a durat căsnicia lor, n-a putut să-i dăruiască un copil. Ea însăși s-a împăcat cu ideea sterilității, așa că atunci când actualul ei soț i-a spus că are doi copii, în loc să-și facă probleme, s-a bucurat enorm: "M-am măritat cu actualul soț și pentru că îmi plac mult copiii și știu foarte bine că niciodată n-o să am un bebe al meu. El este un om cumsecade, e corect cu mine, însă copiii i-au scăpat complet de sub control. Poate că și din cauza divorțului de mama lor îi cocoloșește și nu prea le stă în cale. Le-am spus din prima celor mici, un băiețel de cinci ani și o fetiță de șapte ani, că nu eu le-am despărțit părinții, că l-am cunoscut pe tatăl lor la tribunal, după ce i s-a terminat divorțul. Problema e că ei în față îmi zâmbesc, o fac pe politicoșii, dar cum întorc spatele, începe circul, iar tatăl lor tace. Sunt niște copii foarte inteligenți, au înțeles ei cum stau lucrurile, dar probabil nu sunt dispuși să suporte separarea părinților și se răzbună pe mine. Le-am spus că pot să mă despart de tatăl lor dacă vrea să se reîntoarcă la mama lor, însă această variantă este respinsă de părinții lor, iar ei știu acum și chestia asta. Stau în timpul săptămânii la mama lor, iar la noi vin în week-end. Le-am spus că pot să vină și în timpul săptămânii, oricând vor ei pot să poftească, și cu toate astea mă văd ca o scorpie. Chiar așa îmi și spun pe la spate. Problema e că de câte ori vin, sunt plini de… surprize: fac nazuri la mâncare și spun că mama lor gătește mult mai bine; sparg intenționat obiecte de valoare, pe motiv că «mami nu se supără, putem să spargem ce vrem noi din joacă!»; mi-au făcut terci toate cosmeticele, nici nu mai știu pe unde să le ascund; de câte ori le cumpăr cadouri, le aruncă la coș în fața mea și se strâmbă la mine. Fetița mi-a spus să nu-i mai iau nimic, că ea nu primește cadouri de la scorpii! Nu le convine nimic legat de ce fac eu, comentează veșnic. L-am auzit pe băiețel când i-a spus lui tati s-o dea afară din casă «pe scorpia asta rea, care nu-i ca mami și ne ceartă!», deși nu am ridicat măcar o dată tonul la ei. Problema mea e că soțul meu știe toate astea, dar nu face nimic pentru a schimba lucrurile. Probabil că în mintea lor eu o să rămân mama vitregă din povești, scorpia care le-a despărțit părinții, o femeie rea etc. Nu mai suport să trăiesc așa. Plus că soțul meu nu face nimic, sunt lumina ochilor lui. Crede psihologul că mai am vreo șansă ca să mă accepte acești copii, mai ales că am prins drag de ei?"
vvv
Din start, psihologul Elena Pandrea atrage atenția că orice copil, biologic sau nu, merită toate eforturile de înțelegere din partea părinților sau a apropiaților. Totuși, în astfel de situații, vă recomandă, stimată doamnă Amanda, să nu forțați lucrurile, căci nu puteți obliga pe cineva, copil sau adult, să vă iubească dintr-odată sau să se conformeze spuselor dumneavoastră. În majoritatea cazurilor, un copil care se trezește cu un părinte vitreg are nevoie de foarte mult timp pentru cicatrizarea rănilor provocate de divorțul celor care le-au dat viață. Totul, din cauză că relația dintre un copil și părintele său vitreg este extrem de delicată și dificilă pentru ambele… tabere.
Chiar dacă nu ne-ați spus nimic despre relația pe care o aveți cu mama copiilor, psihologul consideră că orice demers al dumneavoastră de a îmbunătăți relația cu micuții are toate șansele să fie îngreunat de atitudinea mamei lor biologice, de ceea ce face și le spune aceasta. O soluție ar fi ca, împreună cu soțul, să purtați o discuție serioasă cu ea, explicându-i direct ceea ce se întâmplă. Nu ezitați să vă exprimați temerile și s-o faceți să înțeleagă că și ea are un rol esențial în educația copiilor. Și, mai ales, să conștientizeze că felul cum îi influențează ea astăzi nu face altceva decât să-i demobilizeze, să le provoace artificial suferințe, atitudine care nu are niciun fel de circumstanțe atenuante pentru un părinte.
În ceea ce privește atitudinea dumnea-voastră, psihologul vă recomandă să le dovediți, cu răbdare, că îi iubiți și să așteptați, cu aceeași răbdare, să se convingă. Luați-i cu dumneavoastră la cumpărături, discutați cum vor să-și petreacă ziua, conduceți-i sau luați-i de la școală când puteți. În principiu, cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai ușor să te apropii de el și să-l faci să te accepte ca un părinte… nou. Încercați cu delicatețe să-i ajutați când se îmbracă, să-și facă patul, să-și lege șireturile, la masă, la joacă, dar fără a deveni prea insistentă. Fiți foarte atentă la reproșurile pe care vi le aduc, pentru că ele ascund niște nevoi emoționale, pe care va trebui să le intuiți și să le rezolvați cu delicatețe. După un timp, copiii își vor da seama că vă pasă de ei și își vor schimba atitudinea. Când sar calul, încercați să le sugerați, pe ocolite, cam ce credeți că ar fi bine să facă. Procedând astfel, chiar dacă acum vă resping, încrederea copiilor în dumneavoastră va veni cu timpul. Totul e să aveți tactul necesar pentru ca rănile celor mici să se vindece și să nu forțați lucrurile, indiferent de cât timp va fi nevoie pentru asta.