Cosmetica la domiciliu

Cum te machiezi pe caniculă?

267
"Mi s-a spus că machiajul mă avantajează, dar nu prea le am cu astea. Mai ales că este și foarte cald și n-aș vrea să fiu caraghioasă. Totuși, mi-aș dori să arăt mai bine, poate mă ajută cosmeticiana cu niște sfaturi. Cu mulțumiri, Valeria".

xxx

Dragă Valeria, este firesc să-ți dorești să arăți bine în orice perioadă a anului. Pentru zilele cele mai călduroase, de exemplu, Bogdana Oancea Stoian, specialist în cosmetică, este de părere că ar trebui să optezi pentru un look cât mai natural cu putință și cât mai puțin încărcat.

Pentru a atinge aceste ținte, poți să apelezi la cele mai indicate produse, cum ar fi crema auto-bronzantă, în locul fondului de ten lichid, care trebuie evitat pe timpul verii din cauză că încarcă fața. Chiar și în situația în care ai nevoie de o bază pentru machiaj, folosește cu încredere o cremă auto-bronzantă.

În situația în care nu ești deloc bronzată, poți să folosești un strop de bronzer, atâta cât să dai feței o strălucire agreabilă. Aplică-l în zonele unde te prinde soarele: frunte, nas, pomeți și bărbie, iar pentru o acoperire cât mai fină poți să folosești o perie foarte subțire, sub formă de evantai.

Dacă dorești neapărat să-ți conturezi ochii, folosește pudra pentru pleoape și aplic-o cu o pensulă foarte subțire, exact la baza genelor.

Important! Pentru ca machiajul să fie impecabil, nu uita că tenul trebuie să fie foarte bine hidratat, lucru posibil nu doar prin consumul unei cantități suficiente de apă pe zi, ci și cu ajutorul unei creme de zi cu factor de protecție. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5219 secunde