Cosmetica la domiciliu

Cum să arăți mai bine de sărbători

312
3
Cum să arăți mai bine de sărbători - 22decsitecumsaarati-1387732545.jpg
Toată lumea și mai ales femeile, țin să aibă un look mai frumos și mai… festiv de sărbători. Iar câteva sfaturi simple, de bază, din partea cosmeticienei Bogdana Oancea Stoian,  la care să poată recurge oricine, pot fi utile în acest sens: Necesitatea unui eyeliner. De preferat ar fi să cumperi unul colorat, pentru a defini mai frumos linia genelor. Dacă albastrul și verdele nu te pasionează, atunci poți încerca o nuanță de gri petrol, din simplul motiv că această culoare avantajează pe oricine. Fard strălucitor. Aplică apoi un fard alb strălucitor în colțul interior al ochiului, în forma literei V răsturnate, pentru a atrage cât mai multă lumină și a lăsa impresia unor ochi mai mari decât sunt ei în realitate. După încheierea acestei operațiuni, ondulează genele cu aparatul de întors. Apoi fixează linia curbată a genelor prin aplicarea a două straturi de mascara specială, pentru a crea efectul de alungire. Buzele, atenție specială. Fără doar și poate, buzele trebuie să fie moi și cărnoase. Pentru a atinge aceste efecte, poți să folosești cu încredere  un balsam de buze incolor, chiar și un pic sidefat în zona de deasupra buzei de sus. În felul acesta, se va crea impresia unor buze mai pline, iar țelul inițial va fi ușor atins. Abia în această fază poți să aplici un ruj hidrantant, cu luciu puternic, doar este Crăciunul, atâta vreme cât cele mate nu au capacitatea de a reflecta lumina și nici nu se recomandă în momentele festive. La sfârșit, dacă dorești, poți să aplici și un pic de balsam, dar numai pe centrul buzei inferioare, pentru ca efectele să fie delicate, dar și festive în același timp. 


Comentează știrea

grace kelly bag hermes
19 mai 2014
grace kelly bag hermes

hermes carre outlet Stiri Cetățenești : Cum să arăți mai bine de sărbători | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online grace kelly bag hermes http://ep-manhand.com/grace-kelly-bag-hermes-hermes-kelly-28-5604.asp

hermes belt orange
7 iunie 2014
hermes belt orange

hermes parcel shop uk finder Stiri Cetățenești : Cum să arăți mai bine de sărbători | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes belt orange http://zxcv.dk/go-with-a-replica-hermes-belt-orange-birkin-bag-for-gift.aspx

eva
8 decembrie 2014
munca la domiciliu

Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Decembrie 2013
Stire din Cetățenești : Rețete pentru masa de Crăciun
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Cetățenești : Ce cadou alegi pentru tatăl tău
Luni, 23 Decembrie 2013
Stire din Social : Cât ne costă masa de Crăciun
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Diverse : Cum înveți copilul mic să colinde
Pagina a fost generata in 1.4667 secunde