Stire online publicata Joi, 09 Februarie 2012.
Autor: Cuget Liber Online.
Culmea hoției: Să furi doliul de la ușă!
- Mai multe stiri online :
- hoț •
- furt •
- Cetățenești
Nu este vorba despre vreo glumă proastă. Ceea ce i s-a întâmplat cititoarei noastre, Anca Ivan, este un motiv în plus de a-i adânci durerea pe care destinul i-a provocat-o: „Anul trecut, am fost în vizită, la fiul meu, care este stabilit de trei ani în Germania. În puținele ieșiri pe care le-am făcut singură, dacă spuneam că sunt din România, se vedea pe fața respectivilor că trebuie să fie atenți la buzunare. M-au durut mult aceste aluzii, dar tot de noi depinde să le contracarăm, cu toate că sunt conștientă că în România nu poate fi ca în Germania în multe privințe. De-atunci, mă tot întreb, de ce? Unul dintre răspunsuri mi l-a oferit pățania de la începutul acestei luni, despre care am simțit nevoia să vorbesc, poate le va da de gândit și care au un gol în loc de suflet”.
Femeia locuiește la cartier și știe bine că atunci când se urcă într-un autobuz sau când intră în spații mai aglomerate, trebuie
să-și… asigure poșeta și buzunarele, pentru că hoții fură tot ce se poate. A auzit ea că se fură până și semnele de circulație, dar ca să-i dispară doliul de la ușă, i s-a părut deja prea mult. Este superstițioasă și, în mintea sa, și-au făcut loc zeci de interpretări ale acestui gest inexplicabil, care i-au răpit pacea sufletească, oricum zdrun-cinată după decesul tinerei sale surori. Se vorbește că la noi hoția a câștigat mult teren: „Nu este vorba numai că FNI sau Caritas ne-au jecmănit atât de tare, de ni s-a dus buhul până în Germania, ci și de cei de teapa lui nea Gheorghe, care fură și ei ce pot: un capac de canalizare, o țeavă, o rufă mai acătării de pe sârmă, tomberonul de gunoi din fața porții, chiar și o cârpă neagră de doliu. Trist, foarte trist…”.
Femeia locuiește la cartier și știe bine că atunci când se urcă într-un autobuz sau când intră în spații mai aglomerate, trebuie
să-și… asigure poșeta și buzunarele, pentru că hoții fură tot ce se poate. A auzit ea că se fură până și semnele de circulație, dar ca să-i dispară doliul de la ușă, i s-a părut deja prea mult. Este superstițioasă și, în mintea sa, și-au făcut loc zeci de interpretări ale acestui gest inexplicabil, care i-au răpit pacea sufletească, oricum zdrun-cinată după decesul tinerei sale surori. Se vorbește că la noi hoția a câștigat mult teren: „Nu este vorba numai că FNI sau Caritas ne-au jecmănit atât de tare, de ni s-a dus buhul până în Germania, ci și de cei de teapa lui nea Gheorghe, care fură și ei ce pot: un capac de canalizare, o țeavă, o rufă mai acătării de pe sârmă, tomberonul de gunoi din fața porții, chiar și o cârpă neagră de doliu. Trist, foarte trist…”.
Ultimele stiri din Cetățenești
- • Înghețată de ciocolată cu alune | stire online acum 5 minute
- • Atenție la vasele de bucătărie! | stire online acum 5 minute
- • calendar religios | stire online acum 5 minute
- • „Copilul meu e prea mofturos!“ | stire online acum 5 minute
- • „E legal să se împartă concediul de odihnă în «n-șpe» tranșe?“ | stire online acum 5 minute
Top stiri Cetățenești
Stirile zilei de joi
09.02.2012Stiri din Eveniment
• Dulce-i viața de interlop la Constanța!
• IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE/ Descinderea cu mascați, coordonată de Garda de Coastă
• Descindere cu mascați la Brotăcei
» Citeste stirile zilei din Eveniment
Stiri din Social
• FOTOGRAFII SPECTACULOASE/ Gerul a transformat ambarcațiunile din portul Tomis în statui de gheață
• Cât plătesc constănțenii pentru gunoi
• Starea drumurilor din județ în această dimineață
» Citeste stirile zilei din Social
Stiri din Actual
• Google Glasses, ultima modă pentru pasionații de gadgeturi
• Anonymus a spart mailurile președintelui sirian. Află ce parolă avea
• Grecia ar trebui să intre în faliment imediat
» Citeste stirile zilei din Actual
Stiri din Politică
• De ce tace Nicușor Constantinescu?
• Guvernul Răzvan Mihai Ungureanu a trecut
• Ce scuze mai găsește Primăria Mangalia pentru lipsa căldurii
» Citeste stirile zilei din Politică
Stiri din Sănătate
• Vreți să vă lăsați de fumat? Psihologul vă poate ajuta!
• Constanța va avea un Centru de Radioterapie de nivel european
• Codul portocaliu a băgat sute de constănțeni în spital
» Citeste stirile zilei din Sănătate
Stiri din Cetățenești
• A fost concediată, deși este însărcinată. Aflați de ce!
• Urinează noaptea, mai mult decât ziua
• Meniul zilei
» Citeste stirile zilei din Cetățenești
Stiri din Sport
• HCM Constanța joacă astăzi "prima finală" pentru calificare
• Adrian Pătulea protagonist în primul amical al Farului
• Fotbaliștii Săgeții fac antrenamente „pe datorie”
» Citeste stirile zilei din Sport
Stiri din Economie
• Dispar chiriile mici pentru apartamentele din Constanța
• Porturile maritime au pagube de zeci de milioane de euro din cauza iernii grele
• În atenția pescarilor constănțeni
» Citeste stirile zilei din Economie
Stiri din Cultură-Educație
• Elevii de la profesională vor primi bursă 200 de lei lunar
• Prof. Marian Cojoc a intrat oficial în competiția pentru funcția de rector
• Marioara Cojoc, sancționată pentru prejudiciul adus imaginii Universității „Ovidius“
» Citeste stirile zilei din Cultură-Educație
Stiri din Diverse
• Copilul răsfățat, un Dom’ Goe în devenire?
• Copilului îi erup dinții și are dureri? Iată câteva remedii naturiste
• Ce faci dacă nu-ți mai place numele copilului?
» Citeste stirile zilei din Diverse
Top stiri din ultimele 7 zile
Social
9 februarie
2903 vizite, 1 comentarii
FOTOGRAFII SPECTACULOASE/ Gerul a transformat ambarcațiunile din portul Tomis în statui de gheață
9 februarie
2903 vizite, 1 comentariiFOTOGRAFII SPECTACULOASE/ Gerul a transformat ambarcațiunile din portul Tomis în statui de gheață
Eveniment
7 februarie
1819 vizite, 9 comentarii
DNA cere condamnarea lui Nicușor Constantinescu la închisoare cu executare
7 februarie
1819 vizite, 9 comentariiDNA cere condamnarea lui Nicușor Constantinescu la închisoare cu executare



