Psihologul te ajută

Copil de trei ani care nu se dezlipește de părinți

1057
Copil de trei ani care nu se dezlipește de părinți - c4c38a34e7a5cabb2449a3a281c207bd.jpg
"Am un băiețel de trei ani care nu vrea să rămână fără mine nicăieri. Sunt disperată și nu știu ce să fac. Acum două luni am început să lucrez din nou, însă a trebuit să renunț după numai două săptămâni, pentru că plângea într-una, mânca foarte puțin, iar când ajungeam acasă nu se mai dezlipea de mine nici măcar în somn. Se trezea noaptea și mă căuta dacă nu eram în pat. Când mergem la plajă, la fel, nu vrea să facă nici măcar un pas în apă, la mal, fără mine. Nu știu ce să fac pentru ca băiețelul meu să nu mai fie așa legat de mine! Rog psihologul să mă ajute! Mii de mulțumiri!" – Simina Toader (31 ani), din Mangalia.
v v v
Psihologul Speranța Băcana este de părere că astfel de situații apar, în general, și din cauza atitudinii părinților, care oscilează între a alege autonomia, gândindu-se că dacă micuțul devine mai repede oarecum independent va fi scăpat din mână. Există și mame care consideră că dacă micuții nu se descurcă fără ele este o dovadă a iubirii pe care le-o poartă copiii lor!
Părinților trebuie să le fie clar că încurajarea unui copil spre autonomie este, de fapt, o formă de a-l învăța să se detașeze și să conștientizeze existența celor două părți: părinți și copii, iar aceasta se poate construi pas cu pas, când părinții și copilul sunt fericiți împreună.
"Încurajarea din partea părinților îi ajută pe micuți să depășească dificultățile, să se aventureze, pe când protecția exagerată îi împiedică să cunoască tot ceea ce îi înconjoară, fiind o frână în dezvoltarea lor naturală" – ne-a mai spus psihologul.
Pe de altă parte, specialista atrage atenția că și excesul de libertate ar putea avea același efect asupra copilului.

Ce-i de făcut?
Stimată doamnă Toader, profitați de perioada în care sunteți în preajma micuțului pentru a-l încuraja să meargă înainte. De exemplu, plecați împreună să recunoașteți un loc nou și dați-i repere precise. Trebuie să-i arătați exact traseul pe care să se întoarcă acasă, căci noile experiențe sunt bune numai dacă nu forțați nota.
Dacă îi este teamă de apă, mai ales că suntem în plin sezon estival, încercați să-l obișnuiți treptat cu apa, făcând acest lucru împreună, căci va prinde curaj și se va aventura.

Avantajele și dezavantajele autonomiei
Autonomia oferă copilului posibilitatea de a gândi altceva și de a exprima lucrurile pe care le simte, iar părintele e bine să-i fie complice.
În timp ce copilul dependent de părinți se teme de tot ce este nou, cel autonom vrea să-și depășească limitele, nu se controlează și merge până intră în bucluc!
De aceea, atât protecția, cât și libertatea excesive sunt îngrijorătoare, iar copilul poate deveni coleric dacă dumneavoastră, părinții, nu veți căuta să aveți o măsură în toate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1536 secunde