Ce lucrări poți face în casă, fără să devii "pradă" unui cutremur

1045
6
Ce lucrări poți face în casă, fără să devii

Articole de la același autor

Cuprinși de "isteria marelui cutremur", orice mic zgomot care vine dinspre apartamentul vecinului poate atrage suspiciuni exagerate în tot blocul, dacă locatarii nu comunică suficient.

Fără doar și poate, fiecare dorește să locuiască în condiții cât mai confortabile. Și cum confortul într-un apartament presupune executarea unor lucrări de modernizare, însoțite, la rândul lor, de zgomotele de rigoare, acesta este momentul care-i determină pe mulți locatari să se întrebe dacă vecinii lor au autorizație de la primărie pentru ceea ce fac. Fără să se gândească la faptul că o serie de lucrări de modernizare se pot face și fără autorizație.

"Și un cui dacă bați, trebuie să bați toba în tot blocul? S-a ajuns prea departe! De vină sunt cei care ne tot amenință cu un mare cutremur! Ca să nu mai fie discuții, cred că președintele de bloc trebuie să dea la fiecare familie o situație cu toate lucrările ce se pot face într-un apartament fără autorizație de la primărie. Ca să se termine cu isteria asta! Nu se dărâmă un bloc dacă nu-i atingi structura de rezistență! Mai bine să acceptăm cu toții că oricând putem avea un cutremur, mare sau mic, și că e bine să fim pregătiți și să respectăm regulile când facem renovări. În rest, Domnul fie cu noi!" – ne-a spus Ana Lascăr. În asentimentul femeii sunt și alți cititori, care, de asemenea, consideră că una e să fii pregătit pentru un eventual cutremur de proporții, și cu totul altceva înseamnă obligația fiecărui român de a respecta legile și reglementările și când se pune problema să facă diverse lucrări de modernizare în propria locuință. "Nu de frica unui cutremur sau a unei amenzi de la primărie nu trebuie să afectezi rezistența blocului! În fond, e interesul tuturor să avem grijă de casa noastră, iar dacă nu înțelegem asta, o să ne tot spionăm aiurea!" (Lucia Onofrei)

Lucrări "la liber"

În afară de construirea sau dărâmarea unui perete, vă mai trebuie autorizație de la primărie pentru închiderea balconului, dar și pentru orice fel de lucrări ce aduc atingere proprietății comune. Însă, potrivit reglementărilor în vigoare, următoarele lucrări de sporire a confortului în apartament se pot face și fără a fi nevoie de autorizație de la primărie:

1. Schimbarea tâmplăriilor interioare sau exterioare (uși, ferestre), dacă nu se modifică dimensiunea golului. 2. Amplasarea aparatelor de aer condiționat, centrale de încălzire individuale (este nevoie de autorizație doar pentru racordul la gaze).3. Zugrăveli, vopsiri. 4. Înlocuirea instalațiilor sanitare sau electrice. 5. Schimbarea gresiei, faianței sau a parchetului. 6. Montarea unui tavan fals. 7. Reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, lucrări de compartimentare provizorie nestructurală. 8. Reparații la acoperișuri sau terase (fără a se schimba forma și materialele din care sunt executate.

Vecinii trebuie să știe

Pentru evitarea suspiciunilor, înainte de a vă apuca de lucrări, ar trebui să afișați o copie a autorizației de construcție la avizierul blocului. Dacă efectuați lucrări ce nu necesită autorizație, infor-mați-vă vecinii, printr-un simplu anunț pus pe ușă. Nu de alta, însă neștiind despre ce este vorba sau speriați, tot din cauza unui eventual cutremur de proporții, vă pot reclama la primărie înainte chiar de a vă întreba pe dumneavoastră ce lucrări faceți în casă. Or, pentru menținerea unor relații corecte între vecini, e bine ca totul să se facă la vedere. "În plus, la un moment dat, și celui mai cârcotaș vecin îi poate veni rândul să mai renoveze câte ceva prin casă, deci și el va trebui să se comporte după cum le pretinde celorlalți. La bloc, trebuie să ne purtăm ca într-o familie mai mare, iar dacă ascunzi ceva, tot se află până la urmă, românul nostrum e curios din fire și cu ochii la curtea vecinului. Până la urmă, toți își fac în casă confort, să fim serioși!" – ne-a spus George Dumitru, care, ca președinte de asociație, și-a făcut obiceiul ca, la orice adunare generală, să întrebe dacă există locatari care intenționează să facă lucrări mai de anvergură în apartamente, tocmai pentru a înlătura temerile nejustificate pe această temă.

Structura de rezistență nu trebuie modificată

În concluzie, proprietarii pot efectua, fără autorizație de construcție, lucrări pentru modernizarea locuinței, însă numai din categoria celor care nu modifică structura de rezistență sau aspectul arhitectural.

Despre lucrările care nu se pot face fără autorizație vom scrie într-o altă ediție a ziarului nostru.

Comentează știrea

louboutin boots
23 noiembrie 2013
louboutin boots

Cependant, l'attente en valait la peine! Les chaussures sont IRL SUPERBE! Quel beau combo de léopard d'impression avec watersnake! Pam Jenkins devrait, par ailleurs, vraiment améliorer leurs compétences en photographie Leurs photos en ligne ne faites pas ces bébés justice. louboutin boots http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=louboutin boots

baskets louboutin
24 noiembrie 2013
baskets louboutin

Christian Louboutin Altadama chaussures noires personnalisées,J'errais autour de Michael, l'autre jour apres le travail, a la recherche de clous dorés cuz j'ai ce probleme de goujon avec un de mes chaussures a pointes, que je n'ai pas encore faire une révéler toute façon, je n'ai pas trouvé les montants. baskets louboutin http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=baskets louboutin

chaussures louboutin homme
1 decembrie 2013
chaussures louboutin homme

De pouvez-vous acheter des chaussures Christian Louboutin en ligne le mot abonnement, il est entendu déja que ces sites ont besoin d'un peu de quantité de charges si l'on veut avoir acces a travers eux. chaussures louboutin homme http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=chaussures louboutin homme

asics volleyball
2 decembrie 2013
asics volleyball

Meister der D?mpfung ist die Linie der Asics Gel Nimbus, Asics Gel Culumus und Asics Gel Stratus. Der Asics Nimbus erhebt den Führungsanspruch beim Thema D?mpfung und garantiert ein super Laufgefühl. Sein Gef?hrte, der Asics Culumus, ist der meistverkaufte Gel Schuh und konzentriert sich auf D?mpfung im vorderen Fu?bereich. Der dritte im Bunde, der Gel Stratus, setzt auf D?mpfung im hinteren Fu?bereich. Die Modelle Asics Foundation und Ascis Fortitude bieten den besten Schutz und Bewegungskontrolle für kompaktere L?ufer. Wer querfeldein l?uft freut sich auf Asics Gel Trabuco oder die Asics Schuhe mit den vielsagenden Namen wie Asics Attack oder Asics Enduro. asics volleyball http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=asics volleyball

FyyJiOlrLfGdvR
24 martie 2014
LrYbYDbPJLVE

C5s7zw sdvflptxekeh, [url=http://ashgitjfpvse.com/]ashgitjfpvse[/url], [link=http://cooxxiqdhbzs.com/]cooxxiqdhbzs[/link], http://urquffrisked.com/

NqoOIDUKhF
24 septembrie 2014
HjoLGJrvjyv

v64Fdc vqfmxnkqhwjz, [url=http://qbpsphaqrhel.com/]qbpsphaqrhel[/url], [link=http://doxpqspnsgrl.com/]doxpqspnsgrl[/link], http://ulsxwjrvtupn.com/

Articole pe aceeași temă

Marţi, 19 Noiembrie 2013
Stire din Actual : Cutremur puternic!
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013
Stire din Actual : Cutremur de 7,8 grade în Oceanul Atlantic
Miercuri, 13 Noiembrie 2013
Stire din Social : CUTREMUR în Vrancea
Pagina a fost generata in 0.9878 secunde