Ce gătim rapid pe caniculă

461
Salată de vară

Ingrediente: 4 ardei grași, 2 vinete mari, un borcan mic de iaurt, sare, piper, 3 căței de usturoi, o lămâie, 3 linguri de ulei. Mod de preparare: Se ung cu puțin ulei ardeii și vinetele, apoi se coc. Se toacă miezul vinetelor și ardeilor, apoi se amestecă cu iaurt, sucul unei lămâi, se sărează, se piperează și se adaugă restul de ulei și usturoiul pisat. Se servește foarte rece.

Mâncare balcanică

Bucătăria internațională merită luată în calcul atunci când ne dorim o diversificare a meniului. Ingrediente: 1 kg carne de vacă, un os de vită cu măduvă, o bucată picior de vițel, 2 morcovi, un păstârnac, o ceapă, jumătate țelină, 3 litri apă, un ou, o linguriță sare. Mod de preparare: Se spală carnea, osul, piciorul de vițel, se adaugă o parte din sare, apoi se lasă să fiarbă la foc potrivit, curățindu-se spuma. Se adaugă zarzavatul curățat și spălat și se mai lasă să fiarbă la foc mic până când lichidul scade la jumătate. Se scoate carnea, apoi se strecoară supa. Se lasă să se limpezească până se răcește, când se ridică toată grăsimea la suprafață, care se scoate cu o lingură. Apoi oala cu supă se pune din nou pe foc. Așa-zisul bulion se limpezește cu un albuș de ou, procedând în felul următor: se bate albușul spumă, cojile oului se spală, se usucă și se pisează mărunt, apoi se introduc împreună cu albușul în supa clocotită. Se bate supa cu un tel, oala fiind trasă pe marginea aragazului, până se încheagă albușul. Se strecoară printr-un tifon așezat pe strecurătoare și se adaugă carnea. Se servește cu pătrunjel verde tocat mărunt și cu saleuri cu chimen sau cu cașcaval.

Chipsuri de casa

Pentru cei care doresc să ciugulească seara la televizor ceva mai sănătos decât chipsurile clasice, această rețetă rapidă și ușoară este binevenită. Ingrediente: 4 cartofi medii, ulei spray, amestec de condi-mente pentru cartofi. Mod de preparare: Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și încingem cuptorul la 200 grade. Pulverizăm cooking spray sau ulei pe hârtia de copt și așezăm rondelele de cartofi. Le condimentăm bine pe ambele părți, după gust. Dăm tava la cuptor și le coacem 15 minute, până când sunt aurii. Se pot servi simple sau ca garnitură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7564 secunde