Ce gătim astăzi

290
Aperitiv. Ingrediente: un sfert de varză roșie rasă sau tocată cu mixerul, 3 linguri zeamă de lămâie, o lingură miere, 50 g stafide (o mână plină), o linguriță sucanat, 2 mere rase, o banană tăiată cubulețe, o ceapă mică tocată, o lingură ulei, o linguriță enibahar sau praf de nucșoară. Mod de preparare: Se amestecă bine mierea împreună cu zeama de lămâie, apoi se adaugă stafidele și se lasă 10 minute să se pătrundă. Se amestecă apoi cu restul ingredientelor și se aromatizează cu enibahar sau cu nucșoară, după preferință. Se ornează, dacă se dorește, cu nuci. 

Budincă de pui cu coniac. Ingrediente: 500 g carne fiartă de pui, o lingură pesmet alb, 8 crenguțe de busuioc, o lingură unt, sare, piper. Ingrediente pentru sos: 6 ouă, 300 g smântână, 2 linguri coniac, 2 linguri pesmet, 2 linguri pătrunjel și mărar tocate, sare, piper. Prepararea sosului: Se bat ouăle într-un castron, se adaugă smântâna, coniacul, verdeața tocată, sarea, piperul și două linguri de pesmet. Se amestecă energic, pentru o bună omogenizare. Apoi, carnea de pui fiartă se taie cubulețe, care se pun în sosul de smântână cu ou și se amestecă totul. O formă de yena dreptunghiulară se unge cu unt și se presară cu restul de pesmet. Amestecul de carne cu sos se toarnă în vas, se nivelează suprafața și se introduce vasul în cuptorul încins în prealabil. Se coace la foc potrivit, 40 - 50 de minute. Se poate servi atât caldă, cât și rece, porționată, ornată cu câte o crenguță de busuioc. 

Desert. Ingrediente: 115 g făină, 3 ouă mari, un plic praf de copt, 140 ml lapte, 5 linguri de zahăr, un vârf de sare. Mod de preparare: Gălbenușurile se mixează cu zahărul până se albesc. Apoi se toarnă laptele, puțin câte puțin, și făina amestecată cu praful de copt. Albușurile se bat spumă și se încorporează ușor în amestecul de gălbenușuri. După ce compoziția a fost omogenizată bine, în tigaia încinsă zdravăn și unsă suficient cu unt sau margarină se toarnă un sfert de polonic de aluat. Când încep găurile să se formeze se întoarce pancake-ul. Totul durează circa un minut. Înainte de a fi servite se ung cu orice fel de dulceață doriți, dar și cu ulei de arțar, cu singurul amendament că în acest caz nu este nevoie să se adauge zahăr în compoziție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9336 secunde