Când rămâi moștenitor, chiar dacă ai renunțat la moștenire

3166
Când rămâi moștenitor, chiar dacă ai renunțat la moștenire - 28augfondmostenire-1377708497.jpg

Articole de la același autor

Orice moștenitor poate să renunțe la partea sa de moștenire, dacă asta dorește, însă doar pe vorbe, renunțarea nu-și produce efecte juridice. Despre condițiile care dau valabilitate acestei decizii aflați în continuare.

E suficient să discuți cu un avocat sau să mergi într-o sală de judecată pentru a constata că nu sunt puține situațiile în care persoane cu drept de moștenire, din tot felul de motive, unele sentimentale, la momentul decesului renunță de bună voie și nesilite de nimeni la partea lor de avere, pentru ca odată cu trecerea timpului să-și regrete gestul. Dacă intenția lor este transmisă doar verbal co-moștenitorilor și nu este acoperită de o declarație dată în fața notarului, drepturile de moș-tenitor rămân neatinse, chiar dacă succesiunea s-a finalizat. Din păcate, nu toți știu acest lucru, iar când află ce spune legea, se declanșează scandalul în familie. Asupra unei asemenea situații atrage atenția, astăzi, o cititoare, care, plecată din țară fiind, consideră că a fost trasă pe sfoară de propria soră: "Mama a murit acum cinci luni, eu am fost plecată în ultimii ani la muncă în Spania, iar de mama s-a ocupat sora mea. Mama a fost bolnavă, din cauza asta a și murit, dar toate medicamentele de care a avut nevoie i le-am cumpărat eu din Spania. Plus că am ajutat-o mereu și pe sora mea… Recunosc, după înmor-mântare i-am spus surorii mele că renunț la partea mea din casă și din șase hectare de teren agricol. La notar s-a dus ea, eu n-am dat nicio declarație scrisă pe nicăieri. Ce m-a deranjat este că abia acum am aflat că pe terenurile mamei sunt deja trei eoliene pentru care se primesc mulți bani, despre care eu habar n-am avut. Sora mea spune că a uitat să-mi spună, nefiind în țară, s-a luat cu altele… Actele de moștenire s-au făcut. Dacă e vorba de minciună și o dau în judecată, câștig ceva? Măcar să împărțim banii pe eoliene, nu mă bag la casă! Plus că în Spania s-a nasolit treaba și m-am întors acasă, nici de lucru nu găsesc!" 


Renunțarea pe vorbe – vorbe goale!

Atâta vreme cât nu există o declarație notarială de renunțare la moștenire, este clar că ne aflăm în fața unei situații de exprimare a acestei opțiuni la nivel de intenție, pe vorbe, cum s-ar spune, precizează consilierul juridic Carmen Gigică. Chiar și în această împrejurare, însă, corect ar fi fost ca la momentul deschiderii succesiunii, notarul să fie informat despre acest episod, urmând ca apoi să-l invite pe comoștenitor la cabinet, pentru a formula o declarație scrisă de renunțare, după cum cere procedura legală. Cum cititoarea noastră susține că această declarație scrisă nu există, este evident că notarul nu știa de existența altui moștenitor.

Registru special de renunțări

Pentru ca nimeni să nu fie deasupra legii și având în vedere că spețele de moștenire sunt poate cele mai delicate, cu urmări, de multe ori devastatoare asupra unor întregi familii, ca să fie valabilă, declarația de moștenire dată, obligatoriu, în fața notarului public trebuie să fie înscrisă ulterior într-un registru special de renunțări. Și nu la orice registru, ci la acela de la biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerelor Notarilor Publici pentru circum-scripția teritorială a judecătoriei unde s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului ce urmează a fi moștenit. Așadar, legea și eviden-țele sunt foarte clare, iar pentru omisiunile, cu intenție sau fără, din punct de vedere legal, nimic altceva decât declarații false date în fața notarului… se dă socotea-lă, și tot în fața legii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Ce riscă moștenitorii mincinoși
Pagina a fost generata in 0.5025 secunde