Boala care te obligă să minți cu nerușinare

Se întâmplă să avem de-a face cu oameni care au tendința de a minți tot timpul, de a născoci tot felul de lucruri și întâmplări senza-ționale fără motiv întemeiat, uitându-te fix în ochii tăi. Se numesc mincinoși patologici sau mitomani, care, în loc să obțină admirația celor din jur, cum și-ar dori, ajung să fie disprețuiți și ținuți la distanță. Paradoxal este că bolnavul de minciună nu urmărește să obțină un avantaj personal de pe urma născocirilor sale, iar asta îl deosebește de mincinosul de... profesie, care minte ca să profite, să-și atingă un anume scop - ne-a explicat psihologul Speranța Băcana. Așadar, mitomania este o boală care trebuie privită cu multă seriozitate și tratată de un medic psihiatru sau de un psiholog, pentru ca individul să înțeleagă că nimeni nu va servi, la nesfârșit… gogoșile lui: "Cât privește termenul de mitomanie, acesta a fost creat de psihiatrul Ferdinand Dupré, care a realizat și o clasificare a tipurilor de mitomani: vanitosul (se laudă în mod constant), nomadul (fuge tot timpul de realitate), răutăciosul (fabulează pentru a-și depăși complexele de inferioritate) și perversul (minte pentru a înșela)". 

Plăcerea de a minți

Bolnavul de minciună are o plăcere enormă de a fabula, de a inventa permanent o altă realitate, astfel încât ajunge să creadă el însuși minciunile pe care le spune. De asemenea, născocirile unui mitoman se combină cu adevărul, devin apoi foarte frecvente, iar la un moment dat constituie unica formă de comunicare cu cei din jur. De regulă, mitomanul este conștient de caracterul absurd al enormităților pe care le debitează, dar având în vedere că satisfacția afectivă pe care o are după ce toarnă o minciună este atât de mare, nu se poate abține să nu o facă în continuare. Există însă și mincinoși care nu conștientizează ce fac, ajungând ca minciuna să fie un mod de viață, astfel încât n-au nicio problemă să adopte o falsă identitate, pe care o trăiesc ca și cum ar fi cea reală. "Astfel, pot poza în vedete, oameni de știință, avocați, tot felul de eroi, iar recompensa dedublării este creșterea stimei de sine. S-a constatat că circa o treime din cei bolnavi de minciună (oameni cu grad mediu de inteligență, dar cu abilități verbale peste medie ), atât bărbați, cât și femei, își iau identități false, simulează tot felul de lucruri, își crează o lume a lor" - ne-a mai spus psihologul.

Urmările negative

Din păcate, obiceiul de a denatura adevărul are, în majoritatea cazurilor, consecințe negative, căci nicio re-lație sănătoasă nu se poate dezvol-ta în lipsa încrederii reciproce. Așadar, când cei din jur nu mai știu când respectivul spune adevărul sau minte, relațiile se alterează, apar discuții, certuri, iar dacă unul dintre partenerii de cuplu este mitoman, despărțirea este iminentă. Mitomanul își construiește povestirea astfel încât el să fie de fiecare dată într-o condiție avantajoasă, existând o supraestimare a propriei persoane. "Cunosc pe cineva care minte de îngheață apele, fără pic de jenă. Zilele trecute se lăuda că și-a tras o supermașină, de altfel simplă fa-bulație… De ce mint unii oameni, mai ales când n-au niciun motiv, cât de mic, să o facă?" – se întreabă un cititor.

Ce-i determină să fabuleze?

Cum mitomanul însuși nu are capacitatea unei afirmări reale și nici realitatea nu-i oferă satisfacțiile de afirmare după care tânjește, min-ciuna este ultima resursă care îi dă o stare de bine și de siguranță. Așa se și explică de ce, în general, bolnavul de minciună este și eroul principal al povestirilor sale imagi-nare. Iar dacă observă că anturajul îi crede aberațiile, satisfacția lui este maximă, căci are o nevoie extremă ca oamenii să-l placă. Din păcate, mincinoșii patologici, ca experți în înșelătorie (nu trădează nicio emoție când mint), se autodistrug, ajun-gând să fie izolați de cei din jur. De aceea, astfel de persoane trebuie ajutate la timp de familie, de prieteni, să conștientizeze că nimic trainic nu se clădește pe minciună și să accepte ajutor din partea psihia-trului, a psihologului.