"Trebuie să limităm numărul refugiaților"

160

Articole recomandate

Ministrul de Interne german, Thomas de Maiziere, a cerut guvernului de la Berlin să adopte măsuri pentru limitarea numărului de refugiați acceptați de Germania, sporind astfel presiunile asupra cancelarului Angela Merkel, care a refuzat să sprijine ideea impunerii unui plafon în această privință, transmite Reuters.

Afluxul fără precedent de refugiați pune la încercare capacitățile și disponibilitatea Germaniei de a acorda sprijin celor care fug de războaiele și sărăcia din Orientul Mijlociu, Asia și Africa.

''Iată de ce trebuie să limităm numărul (refugiaților) și să găsim echilibrul corect. Capacitățile noastre sunt limitate'', a afirmat De Maiziere, în timpul unei dezbateri cu cetățenii organizate la Stuttgart (sud-vestul Germaniei). Potrivit oficialului german, plafonarea numărului de refugiați ar face ca actuala criză să devină mai mult o oportunitate, și mai puțin o provocare, relateaza AGERPRES.

Ministrul german și-a reiterat propunerea ca statele europene să accepte un plafon comun și un sistem bazat pe cote pentru a distribui între toate statele membre ale Uniunii Europene povara reprezentată de valul de refugiați ce sosesc pe continentul european.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Octombrie 2015
Stire din Social : Nemții caută meseriași români
Pagina a fost generata in 1.3276 secunde