Suspectul din atentatul de la Istanbul voia să ucidă creștini

367
1
Suspectul din atentatul de la Istanbul voia să ucidă creștini - atentatistanbul-1487080599.jpg

Articole recomandate

Abdulgadir Mașaripov, presupusul autor al atacului terorist comis la Istanbul în noaptea de Revelion, soldat cu 39 de victime, ar fi afirmat în fața judecătorilor că intenționa să ucidă creștini "pentru a se răzbuna pentru crimele lor din întreaga lume", potrivit cotidianului Hurriyet. 


Inițial, Mașaripov plănuia să atace zona din jurul Pieței Taksim, însă a renunțat din cauza măsurilor sporite de securitate din jurul pieței, așa că a ales clubul de noapte Reina, a mai precizat Hurriyet. 


"Nu am luat parte la acte teroriste înainte de evenimentul de la Reina. M-am gândit să comit o acțiune împotriva creștinilor cu ocazia sărbătorii lor, pentru a mă răzbuna pentru crimele lor din întreaga lume. Obiectivul meu era să ucid creștini", a declarat Mașaripov. "Nu regret ceea ce am făcut. Cred că am reacționat", a mai afirmat Mașaripov. 


Printre victimele atentatului, se numără mai mulți cetățeni turci, dar și turiști din câteva state arabe, din India sau Canada. 
Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul terorist, afirmând că reprezintă răzbunarea organizației pentru implicarea forțelor militare turce în Siria. 


Teroristul a fost arestat în cartierul Esenyurt din Istanbul, au anunțat autoritățile turce. Individul se ascundea în casa unui prieten de origine kîrghîză. 


Comentează știrea

eugen
15 februarie 2017
crestinii

din aceasta cauza a tras in multimea din discoteca la ISTAMBUL intr-o tara de religie musulmana unde erau in majoritate crestinii ,85% musulmanii

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2399 secunde