Rusia va investi 40 miliarde de euro în explorarea spațială până în 2020

139
Rusia va investi 40 miliarde de euro  în explorarea spațială până în 2020 - rusia-1365773894.jpg
Rusia va investi 1.600 miliarde de ruble (39,6 miliarde de euro) în programele sale spațiale până în 2020, a anunțat, vineri, președintele rus Vladimir Putin, făcând din acest domeniu o prioritate pentru țară, relatează AFP și RIA Novosti.

"Între 2013 și 2020, aproximativ 1.600 miliarde de ruble vor fi alocate programelor spațiale", a afirmat Putin, în cadrul unei vizite la situl unde se construiește cosmodromul Vostocinîi, în Extremul Orient rus, cu ocazia Zilei internaționale a aviației și cosmonauticii, marcată la 12 aprilie în întreaga lume și mai cu seamă în Rusia, care în epoca URSS a fost prima țară care a trimis un om în spațiu. În 1961, Iuri Gagarin a realizat primul zbor al omului în spațiu, cu o durată de 108 minute. De atunci, mai mult de 500 de astronauți din peste 40 de țări ale lumii au efectuat zboruri spațiale de lungă durată, iar unii chiar au ieșit în spațiu deschis.

"Dezvoltarea potențialului nostru spațial va fi pe viitor una din prioritățile politicii de stat", a asigurat președintele rus, aflat în vizită la cosmodromul Vostocinîi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Aprilie 2013
Stire din Actual : RUSIA, în IMPAS!
Pagina a fost generata in 0.3589 secunde