Româncă sechestrată și înecată în subsolul unui club de noapte din Spania

306
Româncă sechestrată și înecată în subsolul unui club de noapte din Spania - romancasechestratapatronarestat-1481028808.jpg

Articole recomandate

Patronul clubului din Estepona, Spania, locul unde o româncă a murit duminică, a fost arestat de polițiștii spanioli pentru că ar fi suspectat de trafic de persoane.

Conform polițiștilor care anchetează cazul, românca ar fi fost încu-iată în subsolul clubului de noapte și nu a putut să iasă în momentul în care clădirea a fost inundată. De asemenea, polițiștii nu au găsit asupra victimei niciun document de identitate.

Patronul clubului a negat că ar fi închis-o pe româncă în clubul de noapte și a spus că era angajată cu acte în regulă.

Tânăra și-a sunat o cunoștință în momentul în care apa a început să inunde subsolul clădirii în care se afla și a cerut ajutor. Prietena ei este cea care a chemat pompierii, însă aceștia nu au putut pătrunde în clădire decât prea târziu, scrie și publicația El Espanol.

Conform prietenei victimei, intervievată de publicația andaluză, românca urma să împlinească 24 de ani pe 12 ianuarie.

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat pentru Agerpres că victima este cetățean român.

Polițiștii nu au făcut declarații în legătură cu împrejurările morții româncei, însă membrii societății civile locale îi acuză că nu sunt îndeajuns de severi cu traficul de persoane în regiune.

Jose Cosin, un avocat din Malaga care documentează cazuri de trafic de persoane, spune că este posibil ca moartea româncei să nu fie un simplu accident.

"Proxeneții din regiune obișnuiesc să încuie fetele angajate la negru în subsolurile localurilor pentru a nu avea probleme cu legea. În acest fel, ei nu se expun și nu sunt arestați. De data aceasta, acest mod de a proceda s-a terminat cu o tragedie", a spus el.

"Acum toată lumea plânge moartea fetei înecate. Dar cine a ucis-o? Fata asta a murit înecată, însă nu e singura care a fost încuiată în subsolurile cluburilor de prostituție din Costa del Sol", a precizat el.

De asemenea, avocatul a mai spus că în urmă cu doar câteva luni polițiștii au intrat într-un local similar, alertați de un vecin deranjat că muzica era prea tare. Au găsit, însă, șapte femei încuiate în subsol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0795 secunde