Război în Ucraina / Președintele Poroșenko, acord privind o încetare a focului cât mai curând posibil

88
1
Război în Ucraina / Președintele Poroșenko, acord privind o încetare a focului cât mai curând posibil - 28barackobamalasunatpepetroporos-1409090841.jpg

Articole recomandate

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat în cursul nopții de marți spre miercuri că o "foaie de parcurs" va fi pregătită pentru a ajunge la un acord privind o încetare a focului cât mai curând posibil în estul Ucrainei, după întrevederea pe care a avut-o cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Minsk, relatează Reuters.


"Va fi pregătită o foaie de parcurs pentru a ajunge cât mai repede la un regim de încetare a focului care trebuie obligatoriu să fie bilateral", a precizat Poroșenko într-un comunicat dat publicității după întrevederea cu liderul de la Kremlin.

Poroșenko a mai spus că discuțiile multilaterale de la Minsk, la care au participat și liderii din Kazahstan și Belarus, dar și șefa diplomației europene, Catherine Ashton, au fost "dure și complexe".

Potrivit DPA, forțele armate rusă și ucraineană și comandanții trupelor de grăniceri vor desfășura consultări pentru a reglementa conflictul din estul Ucrainei, scrie Agerpres.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9064 secunde