Bani aruncați pe hârtii

Monumente din Dobrogea, îngropate în expertize fără nicio finalizare

2966

Articole de la același autor

Ministerul Culturii și Cultelor va continua, în acest an, restaurarea monumentelor istorice, alocând aproximativ 36 de milioane de lei Oficiului Național pentru Monumente Istorice; din păcate, pentru Dobrogea, există doar bani pentru expertize. Culmea, la edificii care deja au astfel de proiecte.

În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Ministerului Culturii și Cultelor, s-a anunțat programul de reabilitare a monumentelor istorice din țară, județul Constanța fiind prins, ca de vreo patru ani încoace, tot la capitolul expertize. Și nu asta ar fi o problemă, după cum ne-a semnalat și directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Constantin Chera, dar este vorba despre edificii la care există deja planuri, proiecte avizate, care au costat o grămadă de bani și care așteaptă efectiv demararea lucrărilor propriu-zise.
Județul Constanța este prins, conform Ministerului Culturii, în cadrul "Acordului de colaborare cu Ministerul Culturii și Comunicării din Franța în domeniul Patrimoniului". Astfel, și în 2008, continuă cooperarea pe șantierul arheologic de la Hârșova, dar, ca o noutate, se va face "o expertiză franceză pentru restaurarea mormântului paleo-creștin de la Tomis și a bisericilor paleo-creștine Basarabi", după cum arată site-ul MCC.

Se bate pasul pe loc
"Avem expertize și soluții pentru toate monumentele, cele deja arhi-cunoscute, cum ar fi Bisericuțele de cretă sau Cavoul hypogeu, având câte trei-patru. Întocmite prin eforturi conjugate, de la minister, autorități, specialiști străini. Există și o parte bună a acestor proiecte, din fiecare am luat câte o idee, astfel încât programul de reabilitare să fie cel mai bun și adecvat edificiilor. Însă, din nou, nimic, despre lucrări propriu zise de reabilitare", ne-a explicat dr. Constantin Chera.
Pentru Bisericuțele de cretă de la Murfatlar, din coincidență, în aceste zile, în capitală, sunt prezentate, în cadrul unei expoziții, și planurile de reabilitare a sitului. În plus, același edificiu, prin proiectul "Laborator avansat de restaurare in-situ pentru restaurarea patrimoniului antic european", care a făcut parte din programul "Cultura 2000", desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și Cultelor, a beneficiat de studiul celor mai avansate tehnologii în domeniul restaurării cu ajutorul laserului și al sistemelor optice de înaltă relevanță și fidelitate. A fost pentru prima dată când s-au reunit cele mai moderne tehnici de lucru in situ, nanotehnica, optoelectronica.
Singurii bani care au venit de la minister pentru reabilitarea edificiului au fost în 2007, când s-a alocat 1,2 milioane lei în scopul începerii lucrărilor de consolidare și restaurare. S-a reușit doar schimbarea învelitorii rupte de ani și vreme și a scândurilor de lemn care susțin creta fragilă. Atât.
În ceea ce privește Cavoul hypogeu, pe care îl așteaptă, în acest an, iată, o nouă expertiză, a fost prins în același program "Cultura 2000", tot al Ministerului Culturii. Aici este necesară doar o construcție simplă, pentru a se asigura un microclimat adecvat conservării picturii interioare. Există chiar și un studiu de oportunitate pentru Cavou și planul urbanistic de detaliu pentru demararea lucrărilor de conservare a monumentului. Solicitarea a sosit din partea Oficiului Național pentru Protecția Patrimoniului București, stabilindu-se că sunt necesare, de urgență, lucrări de conservare "in situ". Totodată, Consiliul Județean Constanța a promis, în fiecare an, reabilitarea Cavoului Hypogeu, un proiect care nu a lipsit de pe lista niciunei echipe care a trecut pe la conducere. Însă nici până în prezent nu s-a făcut nimic, cu toate proiectele de anvergură lansate în campaniile electorale.
Și, în timp ce de la minister se solicită noi expertize, monumentele se degradează, condamnate la o moarte lentă, dar sigură. Se bate pasul pe loc, în timp ce atât Bisericuțele de cretă, cât și Cavoul hypogeu, au probleme cu infiltrațiile, cu acoperișurile degradate, cu umiditatea excesivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8415 secunde