Jurnalist ucis cu gloanțe în Caucaz

427
Jurnalist ucis cu gloanțe în Caucaz - pistol1328086075-1354832122.jpg
Un jurnalist al unui canal de televiziune a fost împușcat mortal în Kabardino-Balkaria, republică instabilă din Caucazul rus, a anunțat, ieri, Comitetul de anchetă într-un comunicat, citat de AFP. 


Kazbek Ghekkiev (28 de ani), prezentator al jurnalului la o stație locală a canalului public de televiziune Rossia, a fost ucis, miercuri seară, la Nalcik, capitala micii republici caucaziene, potrivit comunicatului. Un necunoscut înarmat i-a tras un glonte în cap după care s-a făcut nevăzut, a precizat comitetul.

Rudele jurnalistului au afirmat că asasinul l-a întrebat mai întâi dacă "el este într-adevăr Kazbek Ghekkiev" și a deschis focul după un răspuns pozitiv, a relatat canalul Rossia.

În acest an, persoane necunoscute au difuzat pe Internet o înregistrare video cu amenințări împotriva mai multor jurnaliști care lucrează chiar pentru jurnalul de actualități, cerând demisia lor, a indicat aceeași sursă.

AFP precizează că, după primul război din Cecenia (1994-1996) dintre forțele federale ruse și separatiști, rebeliunea s-a islamizat treptat și s-a extins din ce în ce mai mult peste granițele micii republici, transfor-mându-se la mijlocul anilor 2000 într-o mișcare islamistă armată activă în tot Caucazul de Nord.

Atentate, explozii și atacuri vizând responsabili ai forțelor de ordine sunt aproape cotidiene în republicile din Caucazul de Nord. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3287 secunde