Juriștii polonezi denunță politizarea justiției de către conservatori

131
Juriștii polonezi denunță politizarea justiției de către conservatori - juristii-1495364150.jpg

Articole recomandate

Reuniți într-un congres național extraordinar, juriștii polonezi au denunțat, sâmbătă, politizarea sistemului judiciar de către guvernul conservator al partidului Dreptate și Justiție (PiS), relatează AFP.

Majoritatea participanților a părăsit sala congresului, desfășurat la Katowice, când ministrul adjunct de justiție Marcin Warchol a luat cuvântul pentru a vorbi despre reforma pe care ministerul său dorește să o introducă.

Potrivit acestei reforme, membrii Consiliului judiciar național vor fi numiți de parlament, ceea ce constituie, în opinia anumitor juriști, o încălcare a independenței puterii juridice și a separației puterilor, executivă, legislativă și juridică.

Participanții la congres l-au huiduit pe ministru. De asemenea, ei au scandat "Constituția!" în timp ce era citită scrisoarea președintelui Andrzej Duda.

Congresul s-a reunit pentru prima dată după prăbușirea comunismului și au participat 1.400 de judecători, avocați și consilieri juridici.

Potrivit judecătorilor, reforma sistemului judiciar propusă de partidul aflat la putere și care va fi dezbătută, săptămâna aceasta, în parlament arată că puterea legislativă și cea executivă caută să preia controlul asupra puterii juridice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5284 secunde