ISRAEL. Suspecții arestați în cazul minorului palestinian ars de viu sunt "evrei extremiști"

240
ISRAEL. Suspecții arestați în cazul minorului palestinian ars de viu sunt

Articole recomandate

Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a anunțat că "mai mulți suspecți de origine evreiască" au fost arestați și sunt interogați de către poliție în cazul răpirii și uciderii unui tânăr palestinian în Ierusalimul de Est.


Poliția israeliană a arestat șase suspecți "evrei extremiști" în cazul asasinării tânărului palestinian răpit marți seara în Ierusalimul de Est și ars de viu.


"Persoanele arestate în legătură cu acest caz se pare că fac parte dintr-o grupare extremistă evreiască", a declarat mai devreme pentru AFP un oficial israelian sub protecția anonimatului.


Mohammad Abu Khdeir, în vârstă de 16 ani, a fost răpit marți seara în cartierul Shuafat, în Ierusalimul de Est, ocupat și anexat. Cadavrul minorului - "ars în întregime" potrivit avocatului familiei - a fost găsit câteva ore mai târziu în apropierea unei păduri, în partea de vest a orașului.


Palestinienii au acuzat evrei extremiști că l-au răpit și asasinat ca represalii față de asasinarea a trei studenți israelieni, răpiți în iunie în Cisiordania, ale căror cadavre au fost găsite luni. Israelul a acuzat mișcarea palestiniană islamistă Hamas de această triplă crimă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4101 secunde