Iranul își închide postul de frontieră spre Turcia după un nou atac

118
Iranul își închide postul de frontieră spre Turcia după un nou atac - granita-1439386924.jpg

Articole recomandate

 Iranul a decis să închidă postul de frontieră Bazargan spre Turcia. Decizia vine după un nou atac produs marți seară în estul Turciei împotriva unui camion iranian, care a fost incendiat, a informat miercuri televiziunea de stat, anunță Agerpres, care citează AFP.


Șoferul camionului este în viață, a declarat Davoud Keshavarzian, directorul Organizației traficului rutier, precizând că frontiera rămâne totuși deschisă în sensul Turcia-Iran.

Keshavarzian a mai declarat că Iranul a transmis o reacție de protest în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu ambasadorul turc la Teheran, cerând'guvernului turc să asigure securitatea șoferilor iranieni în Turcia, așa cum o asigură Iranul pe cea a șoferilor turci.

Bazargan, situat în extremitatea nord-vestică a Iranului, este principalul post de frontieră al țării. În intervalul martie-iunie, pe la Bazargan au tranzitat mai mult de 71.000 de camioane.

Sâmbătă, Iranul le-a cerut cetățenilor săi să nu se deplaseze în Turcia pe cale rutieră, după un atac împotriva unui autobuz iranian, care a avut loc tot în estul Turciei și s-a soldat cu un mort.

La sfârșitul lunii iulie, două atacuri au avut drept țintă trenuri pe ruta Ankara-Teheran, provocând suspendarea de către Iran a legăturilor feroviare între cele două țări. Și gazoductul Iran-Turcia a fost sabotat în provincia de graniță Agri din estul Turciei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.982 secunde