Îndreptar electoral pentru uninominal

850
Alegerile de duminică, 30 noiembrie, constituie o premieră pentru electoratul din România. În baza unui nou sistem de vot românii îi vor desemna nominal pe cei pe care îi vor în calitate de reprezentanți în Parlament în următorii patru ani. Chiar dacă uninominalul proporțional este un sistem oarecum controversat, alegătorii au acum posibilitatea de a vota în mod direct omul, și nu lista. Cine are dreptul să voteze, unde și cum se votează la acest scrutin sunt doar câteva dintre nelămuririle pe care ne propunem să le clarificăm, astfel încât alegătorii să-și poată desemna reprezentanții în Parlamentul României în cunoștință de cauză.

2.960 de aspiranți la un mandat de senator sau deputat s-au înscris în cursa alegerilor generale, la nivel național. Dintre aceștia, 2.065 candidează pentru un loc în Camera Deputaților, iar 895 pentru un fotoliu de senator. Potrivit proiectului de lege privind votul uninominal, proiect asumat de Guvern, parlamentarii "se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporționale". Articolul 10 din Capitolul "Circumscripțiile electorale, colegiile uninominale și organismele electorale" din Legea 35/2008 prevede că, pentru organizarea alegerilor, au fost constituite circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe, o circumscripție în municipiul București și una specială pentru românii cu domiciliul din afara României.
Circumscripția electorală a județului Constanța numără 14 colegii uninominale: zece pentru Camera Deputaților și patru pentru Senat.
Vom reda, în continuare, modul în care au fost delimitate cele 14 colegii uninominale din județ, cu scopul unei cât mai exacte informări a electoratului.

Camera Deputaților
Colegiul 1: Cogealac, Fîntînele, Tîrgușor, Mihai Viteazu, Săcele, Istria, Corbu, Năvodari, Lumina, Grădina, Nicolae Bălcescu
Colegiul 2: Medgidia, Torto-man, Siliștea, Seimeni, Pantelimon, Mihail Kogălniceanu, Crucea, Topalu, Horia, Ghindărești, Vulturu, Saraiu, Hârșova, Ciobanu, Gîrliciu
Colegiul 3: Cernavodă, Oltina, Aliman, Rasova, Saligny, Ostrov, Lipnița, Băneasa, Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Dobromir, Mircea Vodă, Peștera, Cobadin, Independența, Chirnogeni, Ciocârlia
Colegiul 4: Ovidiu, Murfatlar, Castelu, Poarta Albă, Cuza Vodă, Dumbrăveni, Cerchezu, Negru Vodă, Mereni, Amzacea, Albești, Comana
Colegiul 5: Mangalia, Limanu, Tuzla, 23 August, Costinești, Pecineaga
Colegiul 6: cartierele IC Brătianu și Faleză Sud și localitățile Cumpăna, Agigea, Eforie, Techirghiol, Topraisar, Bărăganu
Colegiul 7: cartierele KM 5, CET și IC Brătianu și localitatea Valu lui Traian
Colegiul 8: cartierele ICIL, Coiciu, Salvare, Inel 2, Viile, Medeea, KM 4-5, Centru 1
Colegiul 9: Palazu, Cireșica, Tic Tac, Brotăcei, Anadolchioi, Stadion, Tăbăcărie, Faleză Nord, Tomis 2
Colegiul 10: Badea Cârțan, Casa de Cultură, Brotăcei, To-mis 1, Centru 2, Centru 1, Peninsulă

Senat
Colegiul 1: Cogealac, Fîntînele, Tîrgușor, Mihai Viteazu, Săcele, Istria, Corbu, Năvodari, Lumina, M. Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Medgidia, Tortoman, Siliștea, Seimeni, Pantelimon, Grădina, Crucea, Topalu, Horia, Ghindărești, Vulturu, Saraiu, Hârșova, Ciobanu, Gârliciu
Colegiul 2: Cernavodă, Oltina, Aliman, Rasova, Saligny, Ostrov, Lipnița, Băneasa, Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Dobromir, Mircea Vodă, Peștera, Cobadin, Ovidiu, Murfatlar, Castelu, Poarta Albă, Dumbrăveni, Independența, Chirnogeni, Cerchezu, Negru Vodă, Tuzla, 23 August, Costinești, Pecineaga
Colegiul 3: cartierele IC Brătianu, Faleză Sud, KM 5, CET, ICIL, Coiciu, Salvare, Inel 2, Viile, Medeea, KM 4-5, Centru 1 și localitățile Cumpăna, Agigea, Eforie, Techirghiol, Topraisar, Bărăganu, Valu lui Traian
Colegiul 4: Palazu, Cireșica, Tic Tac, Brotăcei, Anadolchioi, Stadion, Tăbăcărie, Faleză Nord, Tomis 2, Badea Cârțan, Casa de Cultură, Tomis 1, Centru 2, Centru 1, Peninsulă

Cine votează
Aproximativ 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați duminică la secțiile de votare. Nu pot vota cei care, pe 30 noiembrie, sunt plecați din localitatea în care au domiciliul stabil, între orele 7.00 și 21.00. În aceeași ordine de idei, nu vor putea să voteze studenții și elevii care stau în cămin sau în gazdă în altă localitate decât cea de domiciliu, și nici cetățenii români cu domiciliul în țară, aflați temporar în afara granițelor, fie din interes de serviciu, fie în concediu.

Două buletine de vot
Fiecare alegător poate vota un singur candidat la Camera Deputaților și tot unul singur la Senat. Pentru asta, el va primi două buletine de vot: unul cu aspiranții la un mandat de deputat și unul pentru candidatul preferat de la Senat. De menționat este că buletinele de vot conțin numele candidaților și sigla partidului din care provin, dar și că numele fiecărui candidat e încadrat, pe buletin, într-un chenar. Pentru ca votul să fie validat este necesar ca ștampila să marcheze exact numele candidatului dorit, în situația în care aceasta va acoperi părți din chenarele a doi candidați buletinul de vot urmând să fie declarat nul.
Fiecare din cele 18 minorități naționale (altele, însă, decât cea maghiară) este reprezentată, la aceste alegeri, de câte un singur candidat pentru Camera Deputaților. Pentru acesta din urmă există un singur colegiu uninominal și anume întreg teritoriul României. În concluzie, un candidat reprezentând una dintre cele 18 minorități va fi prezent pe buletinele de vot din toate cele 315 colegii pentru Camera Deputaților.

Din capitolul "așa nu"
Gesturile și acțiunile care vor constitui, în ziua votării, contravenții și care, de asemenea, vor fi sancționate cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei sunt: distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere a listelor electorale, a afișelor sau a anunțurilor de propagandă electorală.
Totodată, promisiunea și oferirea de bani sau alte bunuri, cu scopul de a convinge un alegător să voteze sau, din contră, să nu voteze un candidat anume constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea, de la șase luni la cinci ani. Tot cu închisoarea, dar de data asta de la doi la șapte ani, se pedepsește și folosirea unui buletin fals, precum și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele la care are dreptul un alegător.

Peste 600.000 de mii de constănțeni sunt așteptați la vot
În ceea ce privește numărul de alegători așteptați la vot în județul Constanța, Biroul Electoral Județean al Circumscripției numărul 14, Constanța, a adus la cunoștință publică, pe
23 septembrie, numărul de alegători repartizați pe fiecare colegiu uninominal în parte, respectând astfel Calendarul stabilit de Guvern pentru Aplicarea Legii 35/2008.
În acest sens, numărul de alegători corespunzător Colegiului 1 de la Camera Deputaților este de 63.135 de persoane, în timp ce, pentru același colegiu, numărul minim de semnături pentru candidații independenți este, potrivit articolului 30, alineatul 1 din Legea 35/2008 de 2.525 de electori. Pentru colegiile de la Camera Deputaților din Județul Constanța numărul de alegători corespunzător fiecărui colegiu în parte este următorul: Colegiul 2 - 78.131 de persoane, Colegiul 3 - 65.351, Colegiul 4 - 44.903, Colegiul 5 - 55.687, Colegiul 6 - 68.152, Colegiul 7 - 38.661, Colegiul 8 - 67.466, Colegiul 9 - 82.964, în timp ce, pentru Colegiul 10 sunt necesari 64.364.
În ceea ce privește cele patru colegii de la Senat, numărul de alegători este conform aceleiași Legi 35/2008, articolul 30, alineatul 1: Colegiul 1 - 141.266 de alegători, Colegiul 2 - 165.941, Colegiul 3, 174.279, iar Colegiul 4 - 147.323.

Polițiști și inspectori militari vor păzi 507 secții de votare
În perioada 29 noiembrie - 1 decembrie peste 500 de polițiști constănțeni vor avea ca obiectiv asigurarea liniștii și a ordinii publice, potrivit prevederilor Legii 35/2008. De asemenea, 446 de inspectori militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța vor asigura, și ei, în aceeași perioadă, desfășurarea în condiții optime a procesului electoral. Nu în ultimul rând, în jur de 700 de polițiști de frontieră de la Direcția Poliției de Frontieră Constanța se vor ocupa de paza secțiilor de votare, în contextul parlamentarelor din 30 noiembrie. Aceste efective vor acoperi toate cele 507 secții de votare din județul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8678 secunde