Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul din Pakistan, soldat cu 59 de morți și peste 100 de răniți

138
Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul din Pakistan, soldat cu 59 de morți și peste 100 de răniți - atac-1477412961.jpg

Articole recomandate

Atentatul care a avut loc, luni seara, la o academie de poliție din localitatea pakistaneză Quetta, soldat cu moartea a 59 de persoane și rănirea a peste 100, a fost revendicat, marți, de gruparea jihadistă Stat Islamic, informează romanialibera.ro.

Agenția de presă a grupării jihadiste, Amaq, a anunțat că luarea de ostatici de la academia de poliție a fost realizată de trei luptători jihadiști care au folosit puști și grenade și care și-au detonat vestele cu material explozibil.

Pe de altă parte, autoritățile pakistaneze susține că responsabilă pentru atac este o altă grupare militantă, Lashkar-e-Jhangvi (LeJ).

Sute de cadeți se aflau într-o clădire în care sunt cazați, când un bărbat înarmat a pătruns în interior. Timp de cinci ore, mai mulți cadeți au fost ținuți ostatici, în timp ce alții au fost uciși.



Potrivit armatei pakistaneze, atacatorii au pătruns înainte de miezul nopții în instituția de învățământ, situată la circa douăzeci de kilometri est de Quetta, capitala provinciei Balucistan. Forțele de poliție, militare și paramilitare au ajuns la Academie la 20 de minute după începerea atacului.

După mai multe ore de schimburi de focuri de armă, un responsabil al provinciei a anunțat luni că armata i-a alungat pe atacatori și a securizat instituția, unde se află pentru pregătire mai multe sute de polițiști.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0457 secunde