Erdogan pierde referendumul privind modificarea Constituției? Ce arată sondajele

214
Erdogan pierde referendumul privind modificarea Constituției? Ce arată sondajele - erdoganreferendum-1490622185.jpg

Articole recomandate

Potrivit unui sondaj, cincizeci și unu la sută dintre turcii cu drept de vot vor spune "NU" la referendumul din 16 aprilie privind întărirea prerogativelor președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează EFE, citată de Agerpres.


În ultimele luni a crescut numărul persoanelor care susțin modificarea Constituției.


Acum două luni, înainte de declanșarea conflictului cu mai multe țări europene care au interzis ca miniștrii turci să facă campanie electorală în diaspora turcă, circa 44% dintre cetățenii turci declarau că vor vota "da" la referendum, față de 49% care nu doreau modificarea Constituției.


Sondajul a fost realizat de compania Sonar pe un eșantion de 5.000 de persoane.


Acesta coincide din punct de vedere al rezultatelor cu un altul, dat publicității duminică, care stabilea la 51,2% procentul celor care se vor opune intenției lui Erdogan de a modifica Constituția pentru a-și consolida puterea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7446 secunde