Combinatul siderurgic Voest Alpine va rezolva problema șomajului la Constanța

649

Articole de la același autor

Austriecii de la Voest Alpine continuă să lucreze la proiectul viitorului combinat siderurgic din portul Constanța, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Gheorghe Iorov, directorul general adjunct al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. După cum se știe, pe data de 1 octombrie 2008, Guvernul României și compania Voestalpine Stahl au semnat Memorandumul de înțelegere cu privire la această investiție în valoare de peste 5 miliarde de euro, care va genera aproximativ 7.000 de noi locuri de muncă directe și de 10 ori pe atâta în amonte și aval de combinat.
Ulterior, după declanșarea crizei financiare la nivel internațional, Voest Alpine a anunțat că amână luarea unei decizii privind realizarea proiectului, dar că nu renunță la el.
Austriecii au continuat să solicite informații de la CNAPMC, demonstrând că n-au încetat să lucreze la pregătirea documentației. Mai mult, directorul general adjunct Gheorghe Iorov urmează să facă o nouă deplasare în Austria, la Voest Alpine, în cursul săptămânii viitoare.
O investiție de asemenea anvergură este extrem de utilă portului și județului Constanța, României în ansamblu, mai ales în condițiile crizei economice. Ea va fi o soluție la problema șomajului în continuă creștere.
Anul 2009 ar putea aduce o clarificare în acest proiect. Decizia finală depinde - în opinia noastră - de patru factori majori. În primul rând este necesar să-și revină beneficiarul principal al tablei pe care o va produce combinatul, respectiv industria auto românească și cea străină. În al doilea rând, trebuie așteptat să se așeze prețurile materiilor prime (minereu de fier și cărbune) și ale laminatelor. Nivelul lor a scăzut dramatic la bursele de mărfuri, în ultimele trei luni. Astfel că orice calcul de rentabilitate este dat peste cap. Cel mai bun exemplu în aceste sens îl oferă combinatul Mittal Steel Galați, care a fost obligat să-și diminueze producția, pentru că au scăzut cererea și prețurile sub nivelul profitabilității. În al treilea rând, trebuie așteptat să se relanseze piața bancară și să se ieftinească creditul. Altfel, investiția va fi mult prea costisitoare. Nu în ultimul rând, trebuie clarificate problemele de mediu, astfel încât proiectul să fie acceptat de comunitatea locală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0907 secunde